Consilierul local, Horaţiu Clepan: Oamenii din zona în care trece autostrada oricum vor fi afectaţi
În contextul în care cetăţenii din Oarda sunt afectaţi că li se vor demola casele pentru a se construi tronsonul autostrăzii Sebeş-Turda, subiectul a fost deschis şi de o parte din membrii PSD Alba în cadrul unei conferinţe de presă. Cu toate că sunt conştienţi de faptul că poziţionarea unei autostrăzi pe lângă casele de locuit creează disconfort localnicilor, deputatul Ioan Dîrzu şi consilierul local Horaţiu Clepan consideră obligatorie realizarea acesteia.
„Din păcate, oriunde ar fi autostrada în lumea asta nu poate sa treacă doar pe câmp sau prin pădure. Traseul nu este încă gata, topografii lucrează şi când se va stabiliza traseul vor avea negocieri cu oamenii. Dacă se vor dărâma câteva case oamenii trebuie să fie despăgubiţi la justa valoare” a comentat subiectul autostrăzii, consilierul local, Horaţiu Clepan.
Amintim faptul că mulţi dintre locuitorii din Oarda sunt nemulţumiţi că autostrada „le taie satul în două” şi că este posibil să fie demolate două case, opunându-se construcţiei autostrăzii prin satul lor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari