Monografia comunei Stremţ, semnată de Florin Bota, va fi lansată duminică
În cadrul sărbătorii „Fiii satului”, eveniment ce se va desfăşura în cursul zilei de duminică, 14 august, la Stremţ, va avea loc şi un eveniment cultural de mare importanţă pentru comună. Este vorba de lansarea volumului „Monografia comunei Stremţ” ce poartă semnătura Cristian Florin Bota. „Această lucrare îşi propune să dezvăluie cititorilor un colţ din meleagurile transilvane, aşezat pe una din cele mai frumoase văi din Munţii Trascăului: valea Stremţului”, a specificat autorul cărţii. Cristian Florin Bota nu este la primul volum publicat, sub semnătura domniei sale au văzut tiparul şi „Teiuşul de odinioară”, „Odinioară în Vinţu de Jos”, „Colecţiii şi colecţionari. Oameni şi locuri din judeţul Alba. Colecţia Cristian Florin Bota”. La lansarea cărţii, posibilă graţie ajutorului financiar oferit de Consiliului local Stremţ şi primarului comunei Stremţ, Ştefan Popa Traian şi Consiliul Judeţean Alba, cărora autorul le mulţumeşte, printre invitaţi se numără şi Alteţele Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia ai României, vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deputatul Corneliu Olar, un reprezentant al Prefecturii Alba, prof. Silvia Pop, preşedintele ASTRA Blaj etc. De asemenea vor fi prezenţi la eveniment şi alţi deputaţi şi senatori, profesori universitari, medici renumiţi şi bineînţeles locuitorii din Geoagiu de Sus, Geomal, Faţa Pietrii şi Stremţ, dar şi fii ai satului de peste hotare (SUA, Italia etc) cei cărora practic le este dedicată monografia. Lansarea va avea loc la Căminul cultural al comunei, duminică, 14 august, de la ora 13.30. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
VIDEO. Zona de food court din Alba Mall se redeschide pe 27 noiembrie: Cadou la aniversarea a 17 ani de existență
VIDEO. Zona de food court din Alba Mall se redeschide pe 27 noiembrie: Cadou la aniversarea a 17 ani de existență A fost odată anul de grație 2007. A fost anul-reper în care Alba Iulia a primit ce și-a dorit. Și ceva în plus. Alba Mall a devenit ceva mai mult decât un spațiu de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă