Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Raul Mihai Nichimiș a rămas cu condamnarea de 2 ani închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul formulat de tânărul albaiulian Raul Mihai Nichimiș împotriva sentinței prin care magistrații de la Tribunalul Alba l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei timp de 4 ani, pentru trafic de droguri.

Totodată, instanța a menținut pedepsele pronunțate de Tribunalul Alba și pentru ceilalți  inculpați din dosar, respectiv Marius Cornel Aldea, Ionuţ Gabriel Cotuţiu, Mihai Romoşan, Adriana Bianca Aldea, Grigore Aldea şi Ana Giurgiu cu condamnarea la câte 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 8 ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean, sentința poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reamintim că în acest dosar 8 inculpați au fost reținuți de DIICOT Alba Iulia în seara de 26 septembrie 2012 după ce domiciliile lor au fost percheziționate de ofițerii BCCO Alba Iulia care au ridicat o cantitate de aproximativ 600 de grame de haşiş, instrumente folosite la cântărirea şi porţionarea drogurilor şi două arme de vânătoare, cu muniţia aferentă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – septembrie a.c., membrii grupării au procurat din Spania şi au introdus în ţară, prin intermediul unor firme de curierat, cantităţi însemnate de droguri de risc (haşiş), ce erau destinate comercializării către  consumatori din județul Alba, la preţul de 60 de lei/gram.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată la Tribunalul Alba în data de 8 noiembrie 2012, și-au recunoscut faptele și și-au primit pedepsele în data 17 decembrie 2012.

Pentru inculpatul Robert Tică, parte în acelaşi dosar (arestat în lipsă) s-a disjuns cauza şi s-a format un dosar nou care este în curs de judecare tot la Tribunalul Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea