(FOTO) Astăzi, la Sala Unirii: Evaluarea proiectului „Mult îmi place şi iubesc-portul nostru românesc”
La Sala Unirii din Alba Iulia a avut loc joi, evaluarea proiectului „Mult îmi place şi iubesc-portul nostru românesc”, un demers iniţiat de d-na Aurora Vârtei – directoarea Grădiniţei Dumbrava minunată” din Alba Iulia, proiect derulat în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Muzeul Unirii, Centrul de Cultură „Augustin Bena” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Un festival concurs cuprinzând: dansuri, grupuri vocale, şezători, solişti vocali, realizat prin aportul a 8 grădiniţe din Alba Iulia, Cugir, Blaj, Aiud şi Câmpeni. În prezenţa a numeroşi părinţi şi bunici veniţi special să-i urmărească şi încurajeze, copiii au făcut o demonstraţie deosebit de frumoasă, încântând prin talentul lor de interpreţi ai dansului, cântecului şi a obiceiurilor tradiţionale din fiecare zonă, iar minunatele lor costume populare au dat o notă în plus de farmec, făcând publicul să-i aplaude la scenă deschisă.
Manifestarea a fost onorată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Florin Roman, inspectorul pentru învăţământ preşcolar – Eugenia Ignat, Daniela Florian – director Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, directorul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia- Gabriel Rustoiu.
De menţionat că toţi copiii au primit din partea organizatorilor diplome de participant.(C. P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Comercianții NU mai sunt obligați să emită imediat bonul fiscal la plățile cu cardul, dacă clientul nu îl solicită expres
Comercianții NU mai sunt obligați să emită imediat bonul fiscal la plățile cu cardul, dacă clientul nu îl solicită expres Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care comercianții nu vor mai fi obligați să emită bonul fiscal la plățile cu cardul, decât în cazul în care clientul îl solicită în mod expres. Până […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 11 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor