Prin ordin al ministrului Muncii, valoarea tichetului de masă crește la 9,35 de lei
Ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, a aprobat prin ordin, majorarea prin indexare a valorii nominale a tichetului de masă la 9,35 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, precum şi a valorii sumei lunare care poate fi acordată de angajatori sub forma tichetelor de creşă la 420 lei, faţă de 400 lei în prezent, după cum se precizează într-un comunicat de presă al ministerului.
Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr 142/1998, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare.
Modul de calcul a valorii nominale indexate a unui tichet de creşă se face conform Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006, ţinând cont de evoluţia indicelui lunar al preţurilor de consum total.
Astfel, potrivit art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, valoarea nominală a unui tichet de masă, poate fi indexată, semestrial, cu indicele preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Totodată, potrivit aceleaşi OUG, valoarea sumei lunare acordată sub formă de tichete de creşă poate fi indexată semestrial cu indicele inflaţiei comunicat de INS.
Cele două ordine intră în vigoare odată cu publicarea acestora în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan