CNIPMMR salută investirea a 70 de milioane de dolari în patrimoniul Roşiei Montane
lStimate Domnule Prim-Ministru,
Stimate Domnule Ministru,
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susţine şi promovează orice iniţiativă care duce la investiţii şi creare de locuri de muncă în România. De aceea CNIPMMR apreciază în mod special decizia investitorului Roşia Montană Gold Corporation de a dubla bugetul iniţial dedicat conservării şi punerii în valoare a patrimoniului de la Roşia Montană. Suma de 70 milioane de dolari, pe care Gold Corporation a anunţat săptămâna trecută că o va investi în patrimoniu, este foarte mare pentru un astfel de proiect şi va genera cu certitudine locuri de muncă şi oportunităţi de activitate pe termen lung pentru întreprinzătorii din zonă. CNIPMMR consideră, de asemenea, că decizia companiei miniere este şi un rezultat remarcabil al activităţii ministerului condus de dl. Ministru Kelemen Hunor. Ministrul Hunor a dovedit astfel că prin dialog şi implicare se pot pune bazele unor proiecte spectaculoase şi în domeniul salvării patrimoniului naţional.
Astfel de investiţii mari sunt extrem de necesare pentru supravieţuirea şi dezvoltarea sectorului IMM-urilor, care în perioada post-criză traversează încă o etapă dificilă.
Cu aleasă consideraţie,
Ovidiu NICOLESCU, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, membru în Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan