Parlamentul Elveţiei ar putea introduce francul din aur în paralel cu moneda oficială
Parlamentul Elveţiei ar putea discuta în acest an introducerea francului din aur, care ar urma să circule în paralel cu moneda oficială, o iniţiativă care va declanşa probabil o dezbatere mai largă privind rolul aurului în statul elveţian, potrivit portalului de ştiri economice MarketWatch. Iniţiativa face parte dintr-o campanie susţinută de politicieni membri ai Partidul Poporului Elveţian, cel mai mare din ţară, care încearcă să folosească temerile referitoare la criza financiară globală şi inflaţie pentru a inversa politica actualului guvern în privinţa aurului. „Cred că va declanşa o anumită dezbatere privind aurul şi ar putea exista anumite presiuni pentru a accepta moneda paralelă. Dar nu va avea niciun efect asupra economiei. Este uimitor că există oameni care ar cumpăra milioane de astfel de monede”, a spus Gebhard Kirchgaessner, profesor de economie la Universitatea din St. Gallen.
Elveţia, care a devenit în 2000 unul dintre ultimele state care şi-au decuplat moneda de aur, nu este singurul loc în care este analizată schimbarea rolului aurului în contextul controversei privind implicarea statului în economie. În martie, Utah a devenit primul stat american care a legalizat pentru circulaţie monedele din aur şi argint, iar astfel de prevederi au fost luate în calcul în Montana, Missouri, Colorado, Idaho şi Indiana. „Vreau ca elveţienii să aibă libertatea de a alege o monedă complet diferită. Sistemul monetar actual este susţinut de datorii – la rândul lor susţinute de nimic – şi vreau ca oamenii să-şi dea seama de asta”, a spus Thomas Jacob, promotorul iniţiativei. O mare parte a entuziasmului privind aurul are legătură cu avansul de peste cinci ori al preţului în ultimul deceniu, la peste 1.500 de dolari pe uncie. În SUA, legislaţia care permite circulaţia monedelor din aur este pur simbolică. Francul, însă, are un rol practic, de a oferi micilor investitori posibilitatea de a-şi proteja investiţiile faţă de incertitudinile globale, a spus Jacob. (M.F.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: „Reabilitare și dotare Școala Primară Ungurei, str. Principală Nr. 218, Loc. Ungurei, Județ Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ DATA: 23.12.2024 „REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, STR. PRINCIPALA NR. 218, LOC. UNGUREI, JUD. ALBA” COMUNA ROSIA DE SECAS, cu sediul in Rosia de Secas, Str. Principala nr. 458, judetul Alba, cod postal 517640, România, cod fiscal 4562060, România, anunță finalizarea proiectului cu titlul: ”REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi