Ouăle şi brânzeturile, interzise în piaţa volantă din Cetate
Consiliul Judeţean şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba au interzis comercializarea ouălor, laptelui şi a brânzeturilor în piaţa volantă din Cetate, din cauza caniculei neputând fi asigurată securitatea alimentară a consumatorilor. Astfel, comercianţii de ouă, lapte, telemea şi caş fie au fost anunţaţi să nu mai vină până la Alba Iulia, fie au fost întorşi din drum, spre nemulţumirea unor producători agricoli şi a unor potenţiali cumpărători, care s-au legat de faptul că autorităţile se iau doar de micii comercianţi, în timp ce marile magazine sunt lăsate în pace.
„Există pericol de îmbolnăvire pentru cei care consumă brânză care a stat câteva ore în soare, la 35 – 40 de grade Celsius şi pentru că nu există posibilitatea asigurării condiţiilor de păstrare a ouălor şi lactatelor în frigidere, am considerat că este în sprijinul cetăţenilor să nu permitem comercializarea acestor produse în această perioadă”, ne-a declarat unul din medicii veterinari prezenţi în piaţa volantă.
La rândul său, Vasile Zaharie, responsabil din partea CJ Alba, ne-a declarat că nu este exclusă posibilitatea ca măsura interzicerii vânzării ouălor, laptelui şi brânzeturilor în piaţa volantă să fie menţinută şi vinerea viitoare, dacă vremea va fi caniculară.
În schimb, au putut fi comercializate roşii, vinete, castraveţi, varză, cartofi, fasole boabe şi fasole verde, ţelină şi zarzavaturi, verdeţuri, porumb, ceapă, ardei gras, toate la preţuri mai mari decât în Piaţa Cetate, dar şi pâine sau produse de panificaţie tradiţionale.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor
Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]
FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale
Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]
FOTO | Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric
Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric La Aiud s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână ediția a XXI-a a Festivalului Internațional de Umor, sub înaltul patronaj al maestrului Ștefan Popa Popa’s. Festivalul a fost deschis de „ora de desen satiric, caricatură”, un proiect cultural […]