Rămâi conectat

Curier Județean

S-a dat startul taberei de chitară Acustic Live Music Camp

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, 17 iulie, zeci de persoane din întreaga ţară s-au reunit la Râmeţ unde vor lua parte la cea de a IV-a ediţii a taberei de chitară Acustic Live Music. Un număr de 33 de iubitori ai acestui instrument muzical, alături de care se vor afla invitaţi speciali, vor participa la cursuri intensive de chitară, concerte, şedinţe foto, excursii, foc de tabără şi un seminar de prezenţă scenică susţinut de actriţa Amalia Pop. „Tabăra de chitară este pentru mine un vis împlinit, un eveniment cultural cu mult, mult suflet. Mi-am propus să promovez chitara sub toate aspectele ei şi iată că acest lucru se întâmplă. Cursurile intensive de chitară, noţiunile teoretice, interacţiunea artistică, concertele şi toate celelalte activităţi vor oferi participanţilor cu siguranţă un eveniment special din care vor ieşi mai câştigaţi şi mai aproape de statutul de artist şi de profesia de chitarist. Satisfacţia mea este cu atât mai mare cu cât această tabără reprezintă o iniţiativă privată, pornită din rândul  societăţii civile, o idee şi un proiect susţinut de artişti, sponsori şi parteneri care înţeleg şi apreciază acest segment cultural. Dincolo de latura educativă şi ludică, tabăra a căpătat anul acesta şi un puternic caracter social prin sprijinirea unui tânar dintr-un centru de plasament, acesta beneficiind de gratuitate graţie sponsorului Guitar Shop”, a menţionat producătorul taberei de chitară, Silvan Stâncel. Numărul celor care şi-au exprimat dorinţa de a participa la tabără a fost mare şi din păcate locurile au fost limitate. Din acest motiv este posibil ca organizatorii să reediteze cea de a IV-a ediţie în luna august pentru a da posibilitatea şi celorlalţi să se bucure de proiect.
Staff-ul taberei este format din Andras Varga – artist/profesor chitară flamenco şi chitară clasică, Iarina Copuzaru – artist/profesor chitară folk, Andrei Roşulescu – artist/profesor chitară electrică, Iulia Iacob – manager www.pensiunearamet.ro , Anca Iacob – fotograf oficial, Eugen Kozak – monitor, Silvan Stăncel – responsabil legal, iniţiator şi producător al taberei de chitară, totodată profesor în cadrul acesteia. Toate activităţile desfăşurate în cadrul taberei, premiile sunt posibile graţie sponsorilor şi partenerilor cărora iniţiatorul le mulţumeşte pe această cale. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 iulie 2024 | Adrian Păunescu, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Bera Larisa

Publicat

în

20 iulie 2024 | Adrian Păunescu, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Sâmbătă, 20 iulie 2024, la 81 de ani de la nașterea scriitorului Adrian Păunescu, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică, printr-un moment omagial. Citește și: 19 iulie 2024 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea