Rămâi conectat

Actualitate

DSP Alba începe controalele la terasele sezoniere

Alexandra Mates

Publicat

în

Odată cu încălzirea vremii au început să apară şi terasele în Alba. Direcţia de Sănătate Publică Alba anunţă că va demara acţiuni de control pe acest segment, pentru depistarea eventualelor nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor.

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul DSP Alba a anunţat că inspectorii instituţiei vor demara o acţiune de control la terasele sezoniere. Această acţiune reprezintă o continuare a activităţilor de inspecţie desfăşurate în anii trecuţi, menite să îi determine pe comercianţi să se alinieze normelor priving igiena în astfel de spaţii.

„Am avut un an şi jumătate de avertismente. Nu putem merge aşa la nesfârşit. La târgurile din judeţ a fost o perioadă în care cei care făceau micii nu aveau nici măcar mănuşi pe mâini. Era aceeaşi persoană care făcea micii şi lua şi banii. A trecut cam un an şi jumătate de educaţie şi prevenţie, în care am fost noi în spate şi cu colegii de la DSV. Uitaţi-vă acum că încet-încet lucrurile s-au mai schimbat. Nu zic 100%, dar în procent de 80% s-a făcut ordine”, a declarat Horea Timiş.

Astfel, terasele care au angajaţi fără cursuri de igienă parcurse, care au circuite  neconforme ale alimentelor servite şi care nu se aliniază tuturor prevederilor legale în vigoare riscă amenzi usturătoare sau chiar suspendarea activităţii în cazul abaterilor grave.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Câți urși vor putea fi împușcați fără autorizație, pe județe: A fost adoptată Legea prin care pot fi împuşcaţi 481 de urşi anual

Ziarul Unirea

Publicat

în

Câți urși vor putea fi împușcați fără autorizație, pe județe: A fost adoptată Legea prin care pot fi împuşcaţi 481 de urşi anual Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, 23 iulie 2024, decretul legat de promulgarea legii privind combaterea atacurilor urşilor bruni. Legea a fost adoptată în regim de urgenţă, săptămâna trecută, de deputaţi, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea