FOTO: Emil Nistor – instalat oficial la conducerea Protecţiei Consumatorilor
Noul director al Comisariatului Judeţean Alba pentru Protecţia Consumatorilor Alba, Emil Nistor, a fost instalat astazi oficial în funcţia de comisar şef adjunct, în prezenţa prefectului Gheorghe Feneşer, a subprefectului Cornel Murg, a jr. Sorin Susanu, comisar şef Regiunea Centru Braşov şi a directorului APM Alba, Mihaela Mih-Dehelean.
În deschiderea evenimentului, Sorin Susanu, comisarul şef regional, a menţionat că doreşte să aibă o legătură foarte bună cu presa, să existe ajutor din partea ambelor părţi, în beneficiul consumatorilor. „În Alba, foarte mulţi consumatori se adresează CJPC pentru a sesiza nereguli în programul „Cornul şi laptele”, însă noi de ocupăm de tot ceea ce înseamnă servicii oferite consumatorilor. Sper într-o colaborare foarte bună cu Instituţia Prefectului, care e alături de noi şi căreia i ne subordonăm”, a declarat Sorin Susanu. La rândul său, prefectul Gheorghe Feneşer l-a felicitat pe Emil Nistor şi a precizat că îşi doreşte să colaboreze foarte bine cu CJPC Alba. „Vom avea acţiuni împreună cu CJPC Alba, în sectorul carburanţilor, pentru ca cetăţenii să fie siguri că vor cumpăra ceea ce îşi doresc. În prezent pregătim comisii din care fac parte reprezentanţi ai CJPC Alba, DSV şi ai Poliţiei, care vor verifica, în pragul Sărbătorilor de Paşti, calitatea alimentelor. Nu vrem să vină sărbătorile şi să ne trezim că, în tigaie, mielul… latră şi să auzim de persoane internate în spital, pentru că au consumat alimente expirate sau de calitate îndoielnică. Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Subprefectul Cornel Murg şi-a manifestat convingerea că „aportul noului director Emil Nistor la nivelul instituţiei va fi unul deosebit, că va coordona foarte bine colectivul astfel încât cetăţenii să beneficieze de servicii de calitate. Recomandarea mea este să nu faceţi presiuni pe producători, să nu plecaţi de la ideea că ei păcălesc consumatorii. E nevoie de cumpătare şi înţelegere pentru a discerne binele de rău. Sunt convins că vă veţi apleca cu pricepere asupra muncii dumneavoastră”.
Aşa cum ne-a declarat, Emil Nistor, noul şef al CJPC Alba, are 28 de ani, este absolvent al Facultăţii de drept din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi are experienţă în administraţie pentru că a fost consilier local la Zlatna. „Vin din mediul privat, sunt un om al faptelor, nu al vorbelor, am respect faţă de cetăţean şi voi răspunde corect şi prompt solicitărilor din partea consumatorilor”, a spus Emil Nistor, căruia îi dorim mult succes în funcţia în care a fost instalat oficial ieri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi