Rămâi conectat

Sport

Două medalii de argint şi una de bronz la orientare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Cluj Napoca, la startul finalelor Campionatelor Naţionale de noapte şi pe echipe la Orientare s-au aflat şi 6 sportivi ai secţiei de orientare de la CS Unirea Alba Iulia. În finala întrecerii de noapte sportivii unirişti au reuşit să urce de două ori pe podiumul de premiere. Astfel în concursul senioarelor Irina Maiorescu (foto) s-a clasat pe locul al doilea şi a devenit vicecampioană a României reuşind o cursă foarte bună şi trecând foarte aproape de obţinerea medaliei de aur. La masculin cea mai bună prestaţie a avut-o Tamaş Bogya care a terminat al treilea şi a cucerit medalia de bronz. Încă 3 sportivi ai clubului au mai concurat în această probă reuşind următoarele clasări: Andreea Dănilă – locul 5, Radu Milea – locul 10 şi Florin Ţuncu – locul 14.
„După derularea celorlalte două etape de concurs care au contat în alcătuirea ierarhiei în finalele pe echipe, echipa feminină de senioare alcătuită din Irina Maiorescu şi Andreea Dănilă a reuşit să termine, ca şi anul trecut, pe locul al doilea şi să obţină medaliile de argint puse în joc”, a precizat Radu Nicula, director CS Unirea Alba Iulia. În întrecerea seniorilor echipa uniristă formată din Tamaş Bogya şi Radu Milea a încheiat pe locul 4 fiind foarte aproape de obţinerea medaliilor de bronz. Competiţia a fost câştigată atât la feminin cât şi la masculin de sportivii de la Universitatea Craiova. În urma acestor rezultate pare aproape sigură participarea sportivilor Irina Maiorescu şi Tamaş Bogya la Campionatele Mondiale de Seniori care se vor desfăşura în luna august în Franţa. „Cu siguranţă se puteau obţine rezultate mai bune dar sunt mulţumit de atitudinea arătată de sportivii de a căror pregătire răspund. Am încredere că în competiţiile care vor urma îşi vor demonstra valoarea sportivă dată de munca asiduă pe care o fac zi de zi!” a declarat Marius Anghel. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

George Cozma (CSȘ Blaj) – locul 7 în seria de calificări la Campionatele Europene Under 18 și ratarea accederii în semifinale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul George Cozma (CSȘ Blaj) a concurat la Campionatul European Under 18 din Slovacia în calificările probei de 800 de metri, nereușind calificarea în semifinale, la cea mai importantă competiție a anului în ceea ce-l privește. Competitorul din Alba s-a clasat pe locul șapte (ultimul) în a treia serie de calificare cu timpul 1:55.68, cursa […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea