Doi tineri, cercetaţi pentru tentativă de omor, tâlhărie, lipsire de libertate şi distrugere
Poliţiştii Postului de Poliţie Stremţ au fost sesizaţi ieri, în jurul orelor 16.45, de către un cetăţean din comună, cu privire la faptul că pe o pășune situată în extravilanul localităţii, în zona numită “La Pogor”, a fost găsită o persoană căzută la pământ şi care prezintă urmele de agresiune.
Echipa operativă deplasată la faţa locului l-a identificat pe F.V.T., de 42 de ani, din comuna Ighiu, cioban, care prezenta mai multe lovituri la nivelul membrelor şi care le-a indicat poliţiştilor pe principalii suspecţi de comiterea agresiunii, M.C.I., de 35 de ani, din Teiuş şi M.V.I., de 24 de ani, din Geoagiu de Sus.
Din primele cercetări a rezultat că cei doi suspecţi, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu victima, au legat-o de mâini şi de picioare, i-au luat telefonul mobil, au agresat-o, aplicându-i mai multe lovituri cu o bâtă, în zona toracică, abdominală precum şi a membrelor superioare şi inferioare, după care au dezbrăcat-o şi i-au ars hainele.
Victima a fost transportată la spitalul din Alba Iulia prezentând multiple leziuni (fracturi de membre, traumatisme şi contuzii multiple), unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi unde a rămas sub supraveghere medicală.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba iar în urma concluziilor provizorii formulate de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, procurorii au dispus reţinerea celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracțiunilor de tentativă de omor deosebit de grav, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi distrugere, urmând ca în cursul zilei de azi, 01.04.2013, să fie prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Când se redeschide Transfăgărășanul în 2024: Drumarii au început deszăpezirea spectaculosului drum care traversează Munții Făgăraș
Când se redeschide Transfăgărășanul în 2024: Drumarii au început deszăpezirea spectaculosului drum care traversează Munții Făgăraș Transfăgărășanul( DN7C) traversează pe o lungime de 151 km, pe axa nord-sud, Munții Făgăraș, care este cel mai înalt lanț muntos din România. Transfăgărășanul, ce face parte din Carpații Meridionali, este un drum spectaculos ce leagă regiunea istorică a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale