FOTO ASTĂZI: Sala Unirii a fost înnobilată cu icoanele pe sticlă ale familiei Poenarilor din Laz, adevărate opere de artă
Sala Unirii din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 23 martie, vernisajul expoziţiei “Noi, Poienarii, Vouă Moştenire”, o expoziţie de icoane a celebrei familii de pictori – Poenaru, din Laz, ce se constituie într-un tezaur nepreţuit lăsat moştenire urmaşilor. Evenimentul a marcat cei 90 de ani pe care doamna Maria Deac Poenaru îi împlineşte duminică, 25 martie 2013.
„Dorim să vă prezentăm o expoziţie sugestivă dedicată familiei Poenaru din Laz, nu doar doamnei Maria Deac Poenaru, pentru că ea a moştenit de la înaintaşii ei acest meşteşug. De aceea, ne-am gândit că cel mai sugestiv titlu ar fi <Prin noi, către voi, acest meşteşug>”, a declarat directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, prezent la vernisaj.
Expoziţia de icoane a fost prezentată de Ioana Rustoiu: „M-am gândit ce titlu aş putea să-i pun, sau cum am putea să-i zicem un altfel de <La Mulţi Ani> Mariei Deac Poenaru şi atunci am zis cu litere mari <Noi Poienarii Vouă Moştenire>, adică toată familia de la Savu, Simion, Toma, Ilie, Ilie 2 , Partenie Poenaru, un salut şi un <La Mulţi Ani> din partea celor care au fost pentru cea care împlineşte mâine 90 de ani. De ce vouă moştenire? Pentru că ceea ce au realizat ei nu este puţin. Au pictat foarte mult şi ştiu asta pentru că fără voia lor am intrat în viaţa familiei din 1994, de când mă ocup de Centru. De aceea mă simt un pic parte de acolo, sau orice înseamnă Laz. Am considerat că e important să fie văzuţi toţi.”
Ioana le-a vorbit celor prezenţi despre activitatea familie Poenaru din satul de pe Valea Sebeşului, activitate care a debutat în anul 1800, caracterizându-i ca fiind o familie frumoasă, care n-a făcut nimic nelalocul lui: „Vorbim despre o familie într-adevăr frumoasă, am căutat de atâţia ani în arhive altceva decât puteau să facă cuminte şi la locul lui. N-au făcut. Au avut căsătorii absolut în regulă. Una singură, Ilie 2 Poenaru s-a recăsătorit pentru că i-a murit soţia. Au avut copii foarte mulţi şi nu au fost deloc bogaţi. Poate că ei, ca zugravi, au fost puţin mai răsăriţi, dar ceilalţi care nu au pictat, deloc.”
Familia Poenaru a fost mereu alături de biserică. Doi dintre membrii familiei, Simion şi Toma au fost cantori iar Ilie Poenaru a fost epitrop. Au fost oameni care nu aveau datorii la biserică şi care, dimpotrivă, încercau sa ajute lumea prin lucrări şi prin bani.
„Este o familie exemplară, şi mă gândesc că pot să fie, sau ar fi fost la fel de primitori ca şi Maria Deac Poenaru. Oiricine merge acolo este primit cu bucurie”, a spus Ioana.
În cadrul expoziţiei de astăzi au fost expuse lucrări (icoane pe lemn şi sticlă, cruci şi prapori) realizate de Savu, Simion, Toma, Ilie, Partenie, Ilie şi Maria Poienaru, dar şi ale ucenicilor lor, Pavel şi Savu Zamfir, Aurel Rodean şi Ioan Morar. De asemenea, printre piesele expuse au putut fi văzute şi registre de stare civilă, care consemnează naşterea/botezul zugravilor, decesul acestora, chitanţe, contracte şi jurnale de casă care înregistrează sumele plătite pentru lucrările realizate în diferitele parohii.
Exponatele provin atât din colecţiile muzeului albaiulian şi a Muzeului Municipal „Ion Raica” din Sebeş, dar şi de la Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Alba.
Manifestarea de astăzi face parte din programul Colocviilor de Etnografie şi Folclor, «Gheorghe Pavelescu», ediţia a X-a, ce se desfăşoară în acest weekend la Alba Iulia.
Organizatorii evenimentului sunt: Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Arhivele Naţionale. Serviciul Judeţean Alba, Muzeul Municipal „Ion Raica” Sebeş şi Asociaţia Prietenii Muzeului Unirii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Uniunea Europeană a implementat prima legislație dedicată combaterii violenței împotriva femeilor: De ce nu este inclus violul în document
Uniunea Europeană a implementat prima legislație dedicată combaterii violenței împotriva femeilor: De ce nu este inclus violul în document Marți, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat prima lege europeană destinată să lupte împotriva violențelor față de femei. Totuși, legislația nu include prevederi specifice privind violul, deoarece nu s-a ajuns la un consens cu privire […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale