GALERIE FOTO: Utilajele şi echipamentele apicole, atracţia „Sărbătorii Mierii”, de la Blaj
Astăzi, 21 martie, la Blaj s-a deschis oficial cea de-a VI-a ediţie a celui mai mare târg apicol din România – „Sărbătoarea Mierii 2013”, organizate de SC APIDAVA, Asociaţia „Mierea Românească”, Primăria şi Consiliul Local Blaj, precum şi Consiliul Judeţean Alba.
La eveniment au fost prezenţi Victor Mateş, managerul procesatorului de miere APIDAVA, primarul Gheorghe Rotar, viceprimarul Corneliu Basaraba, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele Alin Cucui, directorul Marian Aitai, administratorul public al judeţului, Sorin Bumb, deputaţii Ion Dîrzu şi Clement Negruţ, subprefectul Cornel Murg, consilieri locali şi judeţeni, primari din zona Târnavelor.
De asemenea, au asistat George Turtoi – directorul general al Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Nicolae Popa – Nicolae POPA – director general adjunct pentru implementare tehnică, directorul OJPDRP, Vasile Bara şi adjunctul CRPDRP, Marian Ionescu.
În mulţime i-am zărit însă şi pe şeful IPJ Alba, chestorul de poliţie Ioan Nicolae Căbulea sau şeful Poliţiei Municipale Blaj, Ioan Oneţ. Din alocuţiunile oficialităţilor a rezultat că 70% din producţia anuală de miere de albine a României ia drumul exportului, iar Primăria Blaj şi CJ Alba se numără printre susţinătorii apicultorilor din judeţul Alba şi manifestărilor de acest gen. Au fost prezenţi circa 130 de apicultori din ţară (Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Sibiu, Prahova, Vâlcea, Timiş etc.) şi din străinătate: Ungaria, Slovacia, Polonia, dar şi din îndepărtata Chină.
Pe Bulevarul Republicii au fost amenajate standuri cu miere şi specialităţi cu miere, vin cu miere, faguri, lăptişor de matcă, ceară, polen, stupi, rame, măşti şi costume de protecţie, utilaje de procesare, centrifuge, produse cosmetice naturale pentru femei (creme hidratante, regenerante, antirid, anticelulitice, creme de mâini, săpunuri, balsam cu ceară şi propolis).
Spre deosbire de anul trecut, la ediţia curentă producătorii de miere de albine au fost copleşiţi numeric de comercianţii de echipamente şi utilaje apicole, semn că apicultorii sunt interesaţi şi vor să-şi dezvoltate afacerea, să-şi înmulţească familiile de albine, să crească continuu calitatea produselor stupului, în special cu fonduri europene. Kilogramul de miere a diferit de la un sortiment la altul şi de la un producător la altul, dar în principal mierea s-a vândut cu: 16 – 20 de lei – polifloră, 17 – 25 de lei – tei, 24 – 25 de lei – salcâm, propolis: 10 ml – 10 lei, polen – 15 lei.
Ca la orice târg, au profitat de ocazie pentru a-şi vinde marfa comercianţii de turtă dulce, ciocolată de casă, halviţă, pâine şi produse de panificaţie, mâncăruri pregătite la grătar (mititei, cârnăciori, pulpe de pui, stridii) etc. În total, câteva mii de vizitatori s-au perindat prin târg în prima zi a „Sărbătorii Mierii”, de la care nu au lipsit Regina Mierii şi „albinuţele”, ci doar… trântorii.
Astăzi au mai fost programate conferinţe pentru apicultori, campania PNDR “Vine în satul tău”, tombola cu premii pentru apicultori în valoare totală de 1000 de euro, întâlnirea membriilor Apiardeal.ro, spectacolul folcloric susţinut de ansamblul „Doina Blajului” şi soliştii Denisa Balu, Nicuşor Balu, Nicolae Stângaciu, Toader Rad, Reta Rus, dansuri populare din zona Târnavelor, seara încheindu-se cu un spectacol pentru tineret cu starleta Andreea Bălan, trupele Blackstar, Level Up, All 4 Music şi Miruna.
Vineri, de la ora 12.00, activităţile sunt orientate şi spre copii, pe scena în aer liber din centrul Blajului urmând să evolueze ansamblul „Alegrino” Blaj, majoretele de la AS Gimn Star şi Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” Blaj, precum şi Fanfara Armonia din Târnaveni.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Când va ajunge Lumina Sfânta la Alba Iulia: O delegație a Arhiepiscopiei o va prelua de la Aeroportul Internațional din Sibiu
Când va ajunge Lumina Sfânta la Alba Iulia: O delegație a Arhiepiscopiei o va prelua de la Aeroportul Internațional din Sibiu O delegație a Arhiepiscopiei din Alba Iulia urmează să preia de la Aeroportul Internațional din Sibiu, sâmbătă, 4 mai, Lumina Sfântă care va fi adusă de la Ierusalim. Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare