Rămâi conectat
MA-RA-MU

Societate

877 de familii nevoiaşe din Alba au primit ajutor în cadrul proiectului „Banca de Alimente pentru 18 judeţe”

Alexandra Mates

Publicat

în

Crucea Roșie Română împreună cu Fundația Internațională Carrefour și Carrefour România au sprijinit cu alimente de bază 15.800 de familii nevoiașe din 18 județe.

În perioada  aprilie – octombrie 2012,  15.800 de familii sărace din județele Alba, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Covasna, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Neamț, Olt, Sălaj, Tulcea, Teleorman, Vaslui și Vâlcea au primit pachete cu alimente greu perisabile. Fiecare pachet a continut: conserve din carne, pateuri, orez, zahar, ulei, faina, mălai, fasole uscată, bulion, paste fainoase și biscuiți.

Acțiunea a făcut parte din proiectul  „Banca de Alimente pentru 18 județe”  și a avut ca obiectiv  ajutorarea cu alimente de bază a familiilor și persoanelor nevoiașe din județele în care nu există Banca de Alimente și nici magazine de timp hypermarket.  Valoarea totală a proiectului  a fost de 200.000 de euro, din care Fundația Internațională Carrefour și Carrefour România au contribuit cu o finanțare de 150.000 de euro și Crucea Roșie Română cu 50.000 de euro.

Rezultatele proiectului:

–  au fost distribuite 189.600 kg de alimente de bază familiilor nevoiașe;

–  15.800 de familii (peste 47.358 de persoane) au beneficiat de pachete cu alimente;

–   alimentele au fost distribuite în 18 județe –  262 localități din mediul rural și urban;

–   în procesul de sortare și distribuție a alimentelor  s-au implicat 230 de voluntari;

„Carrefour România și Crucea Roșie au un scop comun: luptăm pentru o viață mai bună, o lume fară foame! Acest crez se regăsește în toate acțiunile Carrefour, încă din 2001, de la intrarea pe piața din România. Proiectele noastre au beneficii reale, cuantificabile, iar prin implicarea Fundației Internaționale Carrefour, impactul este cu atât mai mare.

Donarea unui pachet de făină sau a unei conserve poate părea un lucru lipsit de importanță pentru majoritatea oamenilor. Pentru miile de familii din România aflate în pragul sărăciei, acest ajutor primit devine vital în condițiile unei economii precare și a unei rate a somajului îngrijorătoare. Românii au înțeles acest lucru iar, prin magazinele sale din țară, Carrefour sprijină aceste inițiative și facilitează accesul clienților săi la punctele de colectare ale Crucii Roșii.” a declarat Andreea Mihai, director marketing la Carrefour România.

În județul Alba, în perioada mai – iulie 2012, 877 de familii, selectate in colaborare cu Serviciile sociale din cadrul Primariilor din localitatile Alba Iulia, Sebes, Cugir, Aiud, Teius, Blaj, Zlatna, Abrud, Ocna Mures, Campeni si Baia de Aries, precum şi cu Subfilialele de Cruce Roşie, au primit pachete alimentare a câte 12 kg fiecare.

Carrefour România este primul partener al Crucii Roșii Române care s-a alăturat proiectului Banca de Alimente. A oferit spații în toate magazinele sale de tip hipermarket din țară pentru amplasarea de recipienți de colectare a alimentelor cumpărate și donate de către cetățeni, precum și transportul acestora la depozitele Băncii de Alimente. Urne pentru colecta de bani au fost amplasate la casele de marcat ale magazinelor Carrefour. În prezent, proiectul Banca de Alimente se implementează în 24 de hipermarketuri Carrefour din Arad, Braila, Brasov, București, Buzau, Cluj, Constanța, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava şi Drobeta Turnu Severin, precum și în supermarkturile Market din Bacău. Alimentele colectate în aceste judeţe sunt distribuite şi în celelalte localităţi din ţară către persoanele nevoiaşe. Până în luna ianuarie 2013, prin magazinele Carrefour au fost strânse 159.653 kg de alimente pentru proiectul Banca de Alimente a Crucii Roșii române.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje de Craciun 2024. Texte scurte cu SMS-uri noi, urări şi felicitari crestine de sărbători și de Crăciun fericit! Ne aflăm în perioada Crăciunului, perioada în care românii trimit cele mai multe mesaje, urări de Crăciun și de Anul Nou 2025 prin SMS celor apropiaţi. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea