Rămâi conectat

Societate

Trei liceeni eliminaţi din examenul de bacalaureat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Instalarea camerelor video de supraveghere şi-a dovedit eficienţa încă de la prima probă scrisă a bacalaureatului şi a sporit vigilenţa supraveghetorilor, astfel că 3 dintre candidaţi au fost  eliminaţi ieri din examenul la limba română. Prof. Ionel Trifon, preşedintele Comisiei judeţene de BAC, ne-a declarat că este vorba despre un elev de la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir, prins în timp ce încerca să se informeze cu un dispozitiv de tip handsfree, un elev de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni, dat de gol de telefonul mobil care a sunat în timpul probei şi unul de la Grupul Şcolar Forestier Câmpeni, care a încercat să copieze de pe fiţuici. Potrivit OMECTS nr. 4799/31.08.2010, cei trei nu mai pot participa la celelalte probe, nu li se vor recunoaşte rezultatele la probele deja susţinute şi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni de bacalaureat, ceea ce înseamnă că cel mai devreme vor putea relua BAC-ul de la început abia în toamna anului viitor.
La proba scrisă la limba română s-au prezentat 3.738 din cei 3.830 de candidaţi înscrişi, dar niciunul dintre absenţii de la testarea din cursul dimineţii nu a cerut să susţină proba după-amiaza, cu subiectul de rezervă.
„Nu au existat probleme. Până la data începerii propriu-zise a probelor scrise, chiar şi în clasele unde iniţial nu existau camere de supraveghere s-au montat aceste echipamente, astfel că ieri toate sălile în care s-a dat examen au avut camere de supraveghere. Şi a fost bine, pentru că acest fapt s-a reflectat într-o schimbare a atitudinii supraveghetorilor, care merită lăudaţi alături de întreaga comisie judeţeană, pentru că şi-au făcut datoria, ei fiind cei care au depistat tentativele de fraudă”, a declarat prof. Ionel Trifon.
Astăzi, 28 iunie, nativii maghiari de la liceele din judeţ vor susţine proba scrisă la limba maternă, la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, iar mâine, 29 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului pentru toţi candidaţii. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

23 iulie 1869 | Se naște Gheorghe Adamescu, istoric literar și membru corespondent al Academiei Române

Bera Larisa

Publicat

în

23 iulie 1869 | Se naște Gheorghe Adamescu, istoric literar și membru corespondent al Academiei Române Gheorghe Adamescu (n. 23 iulie 1869, București, România – d. 4 aprilie 1942, București, România) a fost un istoric literar, membru corespondent al Academiei Române din 1921, bibliograf, profesor de limba română și limba latină și autorul unor manuale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea