FOTO/VIDEO: Vasile Blaga are confirmarea că este susținut puternic de PDL Alba, pentru președinția partidului
Președintele PDL, Vasile Blaga și-a prezentat astăzi la Alba Iulia, în fața a 300 de membri de partid din județ, moțiunea ”România Dreaptă”, prin care vrea să-și convingă colegii democrat-liberali să-l susțină pentru câștigarea alegerilor interne din 23 martie. La Alba misiunea sa a fost destul de ușoară, Blaga știind deja că are susținători puternici în conducerea organizației județene.
Sosit cu un staff de campanie impresionant – parlamentarii Raluca Turcan, Andreea Paul, Diana Şchelean, Gheorghe Flutur, Cezar Preda şi europarlamentarii Traian Ungureanu, Jean Marinescu şi Rareş Niculescu, Vasile Blaga i-a regăsit la Alba Iulia pe mai vechii săi susținători (de la alegerile interne din aprilie 2011) – Mircea Hava, Ion Dumitrel, Alexandru Pereș, alături de o sală plină de membrii de partid entuziaști, care nu au ezitat să-l aprobe prin ovații și aplauze pe tot parcursul discursului său.
În esență, Vasile Blaga și-a grupat obiectivele privind viitorul PDL pe trei teme: ”partid unit, partid puternic, partid al soluțiilor” și este convins că împreună cu echipa de conducere pe care o va forma după alegeri va putea reconstrui partidul ”de la firul ierbii”.
”Trebuie să ne adunăm, pentru că numai uniți, spate în spate, putem revitaliza partidul acesta, să ne adunăm în jurul valorilor care ne-au permis să câștigăm atâtea bătălii. De aceea, eu vă promit simplu, am fost, sunt și voi fi președintele care vă unește, nu vă dezbină. Nu o să plec niciodată din partid, decât acasă. Și voi fi președintele unui Partid Democrat Liberal unit”, a spus Vasile Blaga.
Candidatul la președinția PDL a mai declarat că dorește ca partidul astfel reconstruit să câștige alegerile generale ”atunci când ele vor avea loc”, neexcluzând posibilitatea ca acestea să se desfășoare mai repede de anul 2016, dar categoric trebuie să fie pregătit ca, în anul 2014, să reconfirme că este cel mai important partid din Opoziție și să vină cu candidați puternici atât la alegerile europarlamentare cât și la cele prezidențiale.
”Vă spun cu toată tăria, dacă mă alegeți președinte vom avea timp să reimpunem principiul celor trei D: Discutăm cât e nevoie dar după ce Decizia este luată, Disciplină! Cui nu-i convine, pleacă! Eu nu confund în partid democrația cu anarhia!”, a mai spus Blaga.
Acesta a avut și un mesaj pentru Uniunea Europeană: ”Rămânem același partener credibil. Vom face asta cu munca europarlamentarilor noștri și cu munca noastră de zi cu zi”.
Nu în ultimul rând, Vasile Blaga și-a luat și un angajament față de cetățeni, promițând că Partidul Democrat Liberal reconstruit va aduce o viață mai bună pentru români.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi