Forul decizional al Regiunii Centru se reunește la Sibiu
Reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc, miercuri, 6 martie 2013, la Sibiu, pentru a discuta viitoarele direcții de dezvoltare ale regiunii, implicarea în noi proiecte și programe, dar și bugetul de venituri și cheltuieli pentru perioada 2013-2015.
La şedinţa organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vor participa preşedinţii celor şase Consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural din cadrul Muzeului Astra din Sibiu, începând cu ora 11.00.
Ședința va debuta cu analiza stadiului de implementare a Programului Regio, a proiectelor aflate în derulare în toate cele șase județe ale Regiunii, a gradului de absorbție al fondurilor Regio la nivel regional, dar și a problemelor întâmpinate în implementarea proiectelor și a soluțiilor ce se pot aplica. Viitoarele direcții de dezvoltare ale Regiunii Centru în perioada 2014-2020, precum și ce proiecte relevante la nivel local și regional au nevoie de finanțare este un alt subiect ce va fi abordat de către reprezentanții Regiunii. Tot în cadrul acestei ședințe vor fi supuse aprobării modificările de organigramă al ADR Centru, ale planului de lucru și regulamentului de organizare și funcționare ale agenției.
”Alături de noi vor participa pe parcursul ședinței și reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cadrul acestei ședințe vom aborda o preocupare socială a întregii regiuni, discutând despre structura și metodologia necesare pentru realizarea unei analize privind comunitățile defavorizate de romi din Regiunea Centru. Pregătirea ADR Centru pentru asimilarea unor noi programe de finanțare nerambursabilă pentru firme, dar și informarea celor prezenți referitor la stadiul programului Regio la nivel național, sau alte probleme cu care se confruntă beneficiarii de fonduri vor fi discutate pe parcursul acestei ședințe. Vom încerca, noi toți prezenți la această întâlnire de lucru, să stabilim un cadru de referință care să ne susțină în pregătirea dezvoltării unitare a regiunii, să avem o abordare realistă ca direcții de dezvoltare regională pe viitor și, în același timp, încercăm pe cât posibil să prevenim eventuale probleme“, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
Pe Ordinea de zi vor mai intra în discuţii şi vor fi supuse aprobării participarea ADR Centru ca partener în 3 proiecte, respectiv proiectul MOTHERLAND: MOdern Technologies for HERitage LANDscape preservation (Tehnologii moderne pentru păstrarea moştenirii peisagistice), în proiectul “Getting together to involve the young people” (Împreună pentru implicarea tinerilor) și în proiectul destinat IMM-urilot BISNet Transylvania “Business and innovation support network Transylvania” (BISNet Transylvania – Reţea de Sprijin în Afaceri și Inovare pentru IMM-urile din Transilvania).
Completarea activităților de informare ale ADR Centru prin participarea la un proiect european derulat de Reprezentanța Comisiei Europene și deschiderea Centrului de informare EUROPE DIRECT pe o perioadă de cinci ani, este un alt proiect de hotărâre supus aprobării forului decizional CDR Centru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale