Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Forul decizional al Regiunii Centru se reunește la Sibiu

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc, miercuri, 6 martie 2013, la Sibiu, pentru a discuta viitoarele direcții de dezvoltare ale regiunii, implicarea în noi proiecte și programe, dar și bugetul de venituri și cheltuieli pentru perioada 2013-2015.

La şedinţa organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vor participa preşedinţii celor şase Consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.  Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural din cadrul Muzeului Astra din Sibiu, începând cu ora 11.00.

Ședința va debuta cu analiza stadiului de implementare a Programului Regio, a proiectelor aflate în derulare în toate cele șase județe ale Regiunii, a gradului de absorbție  al fondurilor Regio la nivel regional, dar și a problemelor  întâmpinate în implementarea proiectelor și a soluțiilor ce se pot aplica. Viitoarele direcții de dezvoltare ale Regiunii Centru în perioada 2014-2020, precum și ce proiecte relevante la nivel local și regional au nevoie de finanțare este un alt subiect ce va fi abordat de către reprezentanții Regiunii. Tot în cadrul acestei ședințe vor fi supuse aprobării modificările de organigramă al ADR Centru, ale planului de lucru și regulamentului de organizare și funcționare ale agenției.

Alături de noi vor participa pe parcursul ședinței și reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cadrul acestei ședințe vom aborda o preocupare socială a întregii regiuni, discutând despre structura și metodologia necesare pentru realizarea unei analize privind comunitățile defavorizate de romi din Regiunea Centru. Pregătirea ADR Centru pentru asimilarea unor noi programe de finanțare nerambursabilă pentru firme, dar și informarea celor prezenți referitor la stadiul programului Regio la nivel național, sau alte probleme cu care se confruntă beneficiarii de fonduri vor fi discutate pe parcursul acestei ședințe. Vom încerca, noi toți prezenți la această întâlnire de lucru, să stabilim un cadru de referință care să ne susțină în pregătirea dezvoltării unitare a regiunii, să avem o abordare realistă ca direcții de dezvoltare regională pe viitor și, în același timp, încercăm pe cât posibil să prevenim eventuale probleme“,  a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Pe Ordinea de zi vor mai intra în discuţii şi vor fi supuse aprobării participarea  ADR Centru ca partener în 3 proiecte, respectiv proiectul MOTHERLAND: MOdern Technologies for HERitage LANDscape preservation (Tehnologii moderne pentru păstrarea moştenirii peisagistice),  în proiectul “Getting together to involve the young people” (Împreună pentru implicarea tinerilor) și în proiectul destinat IMM-urilot  BISNet Transylvania “Business and innovation support network  Transylvania” (BISNet Transylvania – Reţea de Sprijin în Afaceri și Inovare pentru IMM-urile din Transilvania).

Completarea activităților de informare ale ADR Centru prin participarea la un proiect european derulat de Reprezentanța Comisiei Europene și deschiderea Centrului de informare EUROPE DIRECT pe o perioadă de cinci ani, este un alt proiect de hotărâre supus aprobării forului decizional CDR Centru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

O comună din Alba, atracție pentru flotanți! Promisiunea gratuității serviciului de colectare a gunoiului, posibilă cauză a fluxului migrator?

Unirea Ziarul

Publicat

în

O comună din Alba, atracție pentru flotanți! Promisiunea gratuității serviciului de colectare a gunoiului, posibilă cauză a fluxului migrator? 75 de români au ales Galda de Jos ca domiciliu în nici 4 luni Fluxurile migratorii moderne sunt preponderent de la sat la oraș. De aceea, este de laudă pentru o localitate rurală să înregistreze în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea