Marian Vasile, vicele CJ Timis, susținut la Alba Iulia pentru un post de conducere în Ansamblul Regiunilor Europei
Astăzi și mâine la Alba Iulia se desfășoară un eveniment foarte important organizat în premieră de Consiliul Județean Alba – lucrările Prezidiului și Biroului Executiv al Adunării Regiunilor Europene (ARE), cea mai largă reţea independentă a regiunilor de pe continentul european, ce reunește peste 250 de regiuni din 35 de ţări precum şi 16 organizaţii interregionale. Deși nu s-a remarcat prin nimic, din 2003 la Alba Iulia, funcționează singurul birou de reprezentanţă al ARE din Europa Centrală şi de Sud-Est.
La lucrări participă doamna Michele Sabban – Președintele ARE, domnul Pascal Goergen – Secretarul General al ARE, precum și reprezentanți ai celor 62 de regiuni care formează cele două organisme de conducere ale organizației.
Astăzi va fi reînnoit și Acordul de Cooperare dintre județul Alba și ARE, un nou document comun fiind semnat de domnul Ion Dumitrel, Președintele CJ Alba și doamna Michele Sabban pentru continuarea funcționarii Biroului regional ARE de la Alba Iulia
Miercuri seară, reprezentanții județelor din România au votat/susținut o singură candidatură pentru un post de conducere la șefia Ansamblului Regiunilor Europene în persoana lui Marian Vasile – vicepreședintele Consiliului Județean Timis.
Potrivit lui Florin Roman, reprezentantul județeului Alba în ARE, faptul că România susține un unic candidat “este un pas important. Adică e prima data cand romanii nu au mai multe candidaturi si fac front comun. ”
Roman a mai declarat faptul că doamna Michele Sabban – Președintele ARE “a anunțat aseară la întâlnirea cu presedintii si vicepreședinții romani ca susține candidatura României pentru una din funcțiile de conducere a ARE. Organismul european faciliteaza in acest an si o întâlnire cu comisarul european pentru regionalizare dl Kahn, iar Alba va beneficia de consultanta ARE pentru regionalizare, dezvoltare rurală si programe pentru tineri si stagiari.”
“La ultima sedinta a Biroului Ansamblului Regiunilor Europei de la Strasbourg, unde am reprezentat judetul, CJ Alba a primit acceptul pentru ca prima sedinta de Birou ARE sa aiba loc in acest an la Alba Iulia, ca o recunoastere a eforturilor noastre de a intari rolul european al Albei in aceasta zona de Sud-Est a Europei. Cu această ocazie, CJ Alba va pune bazele unei viitoare colaborari aplicate intre tinerii din Alba si Reteaua Regionala a Tinerilor ARE. Prin urmare, vor avea loc discutii si intre Andrei Popa, presedintele Consiliului Judetean al elevilor Alba si dl Ruhner, presedintele Retelei Regionale a tinerilor ARE, pe tema cooperarii pe viitoare proiecte intre CJ al elevilor si Reteaua Regionala a Tinerilor. Ţinta judetului Alba o reprezinta accesarea programului Eurodysee, care isi propune schimbul de bursieri pentru tarile membre ARE”, a amintit Florin Roman legat de acest eveniment.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Sosia lui Klaus Iohannis candidează pentru Consiliul Local într-o comună din Alba: Asemănare perfectă cu președintele României când era tânăr
Sosia lui Klaus Iohannis candidează pentru Consiliul Local într-o comună din Alba: Asemănare perfectă cu președintele României când era tânăr Ionko Istvan-Petike este un politician din comuna Cetatea de Baltă, care urmează să candideze la Consiliul Local, din partea PNL. Asul său din mânecă, arată precum președintele României, Klaus Iohannis, când acesta era tânăr. Politicianul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
FELICITĂRI de Paște fericit 2024. Modele de MESAJE, URĂRI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști