Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

Prefectura, în dialog cu administraţia şi sindicatele de la Fabrica de Arme Cugir

Ziarul Unirea

Publicat

în

 În cursul zilei de marţi, prefectul judeţului Alba – Gheorghe Feneşer împreună cu subprefectul Cornel Murg au fost prezenţi la Fabrica de Arme din Cugir, unde timp de mai multe ore au purtat discuţii cu conducerea administrativă şi consiliul de administraţie al societăţii, administratorul special al unităţii dr ing. Nicuşor Mihai, precum şi cu mai mulţi membri ai consiliului sindicatului ,,Apărarea”, condus de preşedintele Ioan Neagu.

Potrivit unor surse, deplasarea oficialilor Prefecturii la Cugir a fost stabilită încă de săptămâna trecută la solicitarea sindicatului „Apărarea”, scopul întâlnirii fiind legat de situaţia economică şi financiară delicată pe care de mai multă vreme o traversează fabrica de armament cugireană.

Pe agenda dezbaterilor de la Cugir s-au aflat conform aceloraşi surse, probleme legate de: implicarea Instituţiei Prefectului în vederea promovării unei legi a industriei de apărare, retehnologizarea uzinei, respectarea de către Guvern a protocolului privind modificarea Legii Dialogului Social, susţinerea la Guvern a Memoriului transmis de conducerea societăţii şi sindicate, referitor la încadrarea cu forţă de muncă la Fabrica de Arme.

Din sursele demne de încredere am mai aflat că o problemă majoră aflată în centrul discuţiilor a fost aceea a rezolvării unei situaţii ce ţine de managementul intern al fabricii, problemă reluată şi la întâlnirea avută în cursul acestei dimineţi, între reprezentanţii sindicatelor de la Cugir şi cei ai Prefecturii. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea