Avionul omului de afaceri Mircea Chira din Alba Iulia a fost găsit la poalele Retezatului
Avionul de mici dimensiuni, cu două locuri, model CT FLY DESIGN, înmatriculat YR-5158, pilotat de cetăţeanul german Mathias Gabrovsky, dispărut luni seara, a fost găsit prăbuşit ieri la amiază în zona localităţii Baru, din Hunedoara, în parcul natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina. Avionul, care nu a fost detectat prin radar, s-a prăbuşit la circa 80 de kilometri de aeroportul din Deva. Avionul a decolat luni după-amiaza, în jurul orei 17.00, de pe aerodromul din Deva, pentru o cursă spre Alba Iulia şi urma să se întoarcă pe la ora 19.00. Avionul de mici dimensiuni dispărut luni seara se află în proprietatea omului de afaceri din Alba Iulia, Mircea Chira şi era dat în comodat unui pilot care, la rândul său, l-a împrumutat neamţului din Deva, pentru un zbor de agrement între Deva şi localitatea Şibot, unde există o mică pistă de aterizare şi decolare pentru avioane uşoare. În jurul orei 21.00, proprietarul avionului a sunat la 112 şi a sesizat că pilotul nu răspunde la cele două telefoane mobile şi nici nu s-a întors pe aerodrom. Oamenii legii au luat în calcul şi ipoteza unei sinucideri deoarece afaceristul neamţ care a împrumutat avionul dispărut ar fi lăsat iubitei sale un masaj pe internet ce poate fi interpretat ca un bilet de adio. Biletul este în limba germană, iar conţinutul acestuia este analizat de anchetatori. Avionul dispărut este unul dintre cele mai sigure aparate de zbor ultra-uşoare şi avea ca dotare suplimentară de siguranţă o paraşută balistică exterioară care putea coborî în siguranţă aparatul pe sol în cazul unei defecţiuni.
Ieri dimineaţă, 7 avioane de mici dimensiuni din Turda, Sibiu, Alba Iulia, Deva şi Arad au căutat aparatul de zbor dispărut luni seara. Deşi era căsătorit cu o femeie din Geoagiu, neamţul avea şi o iubită în Orăştie. Acesteia i-a trimis prin internet un bilet de adio în limba germană. Mai multe echipaje ISU s-au îndreptat spre locul prăbuşirii, unde au găsit pilotul decedat şi epava avionulu. Chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful IPJ Alba a declarat că toate rezultatele cercetărilor efectuate de poliţiştii din judeţul nostru în legătură cu acest caz au fost declinate anchetatorilor din Hunedoara. Căbulea a confirmat faptul că ar exista un bilet electronic de adio, trimis de neamţ concubinei sale din Orăştie.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii