Alba: Numărul femeilor aflate în şomaj a crescut cu 9,10% în ultimii 4 ani
Perioada 2008 – 2012 a însemnat, pentru mulţi dintre români, tăieri salariale şi chiar pierderea locului de muncă. Disponibilizările au afectat atât sectorul public, cât şi cel privat în cei patru ani de criză, iar perspectivele nu sunt foarte optimiste nici pentru perioada următoare.
Chiar dacă în general numărul femeilor care se află în şomaj este mai mic decât cel al bărbaţilor, lucrurile nu au stat deloc bine pentru ele în cei patru ani de criză economică. Numărul femeilor fără loc de muncă a crescut simţitor în mai toate judeţele ţării. Nici în Alba, situaţia nu a fost una fericită. Faţă de 2008, anul trecut numărul femeilor aflate în şomaj a fost cu 9,10% mai mare. Astfel, la debutul crizei financiare, 4971 de femei din Alba se aflau în evidenţe ca fiind fără loc de muncă. În 2012, numărul acestora a crescut la 5426.
Doar trei judeţe din ţară au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte şomajul feminin: Hunedoara, Caraş-Severin şi Iaşi. O situaţie extrem de gravă s-a înregistrat în Satu-Mare, unde numărul femeilor fără loc de muncă aproape că s-a dublat în cei patru ani. Pe locul doi se plasează Constanţa, iar pe locul trei Bistriţa-Năsăud.
Conform Institutului Naţional de Statistică, rata şomajului în România se afla în 2008 la 4,4%, în 2009 a crescut la 7,8%, în 2010 a ajuns la 8,5%, iar în 2012 a scăzut până la 7,6%.
Sursă foto: Econtext
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale