Închisoare cu suspendare pentru Adriana Hațegan, fostul administrator al Asociaţiei de Proprietari nr. 51 Ardealul
Magistrații de la Judecătoria Alba Iulia au pronunțat vineri, 25 ianuarie, sentința în dosarul Adrianei Hațegan, fost administrator al Asociaţiei de Proprietari nr. 51 Ardealul din municipiul Alba Iulia, trimisă în judecată pentru neglijenţă în serviciu.
”Condamnă inculpata H.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei”, se arată în soluția publicată pe portalul instanței.
Adriana Haţegan a fost trimisă în judecată în luna iulie 2012, după o anchetă demarată în urma mai multor sesizări depuse de locatarii asociației, care s-au plâns că aceasta a încasat bani pe care i-a folosit în alte scopuri iar facturile la utilități au rămas neplătite Pe parcursul judecării dosarului inculpata a fost citată la unul din termene cu mandat de aducere.
Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan