Rămâi conectat

Ştirea zilei

Casa de Asigurări de Sănătate Alba a convenit cu medicii de familie semnarea actelor adiţionale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La începutul acestei săptămâni a avut loc întâlnirea conducerii Casei de Asigurări de Sănătate Alba (CAS) cu medicii de familie din judeţ. Aşa cum ne-a precizat preşedintele – director al CAS Alba, ec. Gheorghe Ştef, s-a discutat despre noile prevederi ale contractului – cadru şi normele privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2011 – 2012 şi s-a convenit semnarea actelor adiţionale în totalitate după reglementările de la Guvern. Până în cursul zilei de ieri, au fost semnate, de către medicii de familie, un număr de 48 de acte adiţionale, pentru luna iunie, procesul derulându-se în continuare. „Actul adiţional asigură o continuitate a relaţiei contractuale şi asigură baza legală a acordării serviciilor medicale pentru luna în curs, lună în care are loc şi procesul de contractare pentru întreg anul 2011. Medicii de familie de la noi din judeţ au dat dovadă de înţelegere, există o oarecare stare de nemulţumire pentru că nu le sunt rezolvate toate doleanţele şi presiunea pe care aceştia o fac este doar pentru a nu li se reduce veniturile cu 10 – 15 %. Rugăm asiguraţii care se prezintă la medic, care au programări şi li se cere plata serviciilor medicale să se prezinte la casa de asigurări pentru a putea recupera aceşti bani de la medicii care au cerut aşa ceva. Decontarea pe luna mai încă nu s-a făcut aşa că avem de unde recupera eventualele sume. Trebuie specificat că CAS Alba nu are bază de negociere ci de execuţie”, a menţionat ec. Gheorghe Ştef. Există precizări clare în noul contract – cadru care ar putea să le dea de furcă medicilor de familie. Astfel, toţi medicii de familie din Alba care nu şi-au plătit asigurările de sănătate nu vor mai putea intra în contract cu casa de asigurări, acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei din mediul urban care nu au 1.000 de pacienţi pe listă, care nu pot să semneze la rândul lor nici actele adiţionale şi nici contractele. Performanţa pare a fi la mare căutare acum…
La nivelul judeţului nostru ponderea asistenţei medicale primare reprezintă 10% din întreg bugetul şi nu este mai mică decât anul trecut, astfel că medicii de familie nu ar trebui să se teamă că vor munci şi nu vor avea din ce să fie plătiţi. Relaţia contractuală dintre CAS Alba şi medicii de familie este una bună chiar dacă unii încearcă să politizeze această activitate şi în loc să îşi vadă de activitatea din cabinete fac vâlvă… (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Strigătul de disperare al unui polițist uitat și batjocorit de propriul Stat: „De ce suntem nesimțiți? Că ne mor colegii uciși în misiuni, înjunghiați, împușcați, sfârtecați și spintecati cu săbii, loviți animalic cu bâtele în cap? „

Bera Larisa

Publicat

în

Strigătul de disperare al unui polițist uitat și batjocorit de propriul Stat: „De ce suntem nesimțiți? Că ne mor colegii uciși în misiuni, înjunghiați, împușcați, sfârtecați și spintecati cu săbii, loviți animalic cu bâtele în cap? „ Un mesaj cutremurător venit din rândurile celor care asigură siguranța cetățenilor, dezvăluie, printre altele, revolta polițiștilor făță de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea