Nu-l faceţi criminal pe Avram Iancu!
În publicaţia „Historia” – numărul pe mai (113), director Ion Cristoiu, apare pe prima pagină un titlu care se vrea cu orice chip să şocheze: „Avram Iancu, erou sau criminal”. Autorul „dosarului Iancu” este Marius Diaconescu, acest „periculos” – ESCU a la Muşatescu. Ca toate lucrurile să curgă „liniştitoriu”, redactorul şef Ion M. Ioniţă escavează o sintagmă contemporană: „Avram Iancu în Schengen”, concluzionând „Dacă ar trăi astăzi Avram Iancu i-ar conveni de minune spaţiul Schengen. I-ar plăcea cu siguranţă să ajungă atât de uşor la Viena”. Aceasta da previziune. Numai că… Să ne întoarcem la titlu, să-i reamintim lui Marius D. ceva, cât de cât împlântat la „mantinela” dicţionarului. Care este legat de o crimă; care constituie o crimă, referitor la o crimă. Persoană care a săvârşit o crimă… Criminal de război: persoană care a săvârşit crime împotriva legilor şi uzanţelor războiului, împotriva păcii internaţionale şi a umanităţii ( ). În acest punct ne aflăm domnule Marius. Istoria, în special cea nescrisă, păstrată prin viu grai, legată direct de desfăşurarea evenimentelor haotice, tulburi din 1848 – 1849, moţii căţăraţi ca nişte paranteze pe creste de munţi, văgăuni, dar şi în doină şi dor, afirmă că Iancu n-ar fi omorât cu mâna lui niciun duşman, a ridicat doar pistolul de la şerpar, strigând: „No, hai ş-om me’!” Şi la Blaj a strigat: „Uitaţi-vă pe câmp, moţilor, sunteţi mulţi ca cucuruzii brazilor, suntem mulţi şi tari, căci cu noi este Dumnezeu!”. Şi la Cricău, la Poiana Ampoiului, la Abrud, Roşia, Fântânele, Ponor etc., moţii auzeau şi vedeau mereu braţul lui înflăcărat, pistolul lui, îndemnurile lui. Domnule Marius, Avram Iancu se păstrează viu în legendă precum fondul principal de cuvinte. Ca elev, student, avocat a fost adulat pentru frumuseţea sufletului său, pentru felul de-a ierta, de-a se stăpâni. Întotdeauna răspunsurile sale la imperativele unor întâmplări erau telegrafiate, de tipul: „Mem” (mergem), „No, hai!”, „Să!”… Şi urma fapta. Moţii au înţeles că nu cu promisiuni deşarte se vor schimba treburile, ci cu lancea, ca Horia. Dar până la devastările lăncii, tot istoria acumulează o întreagă garderobă de atrocităţi ale maghiarilor, impardonabile, crime inimaginabile – de la desfigurările fizice (a tăia o mână, un picior, urechi, a scoate un ochi, ambii, a tăia picioare, a tăia penisul bărbaţilor, a batjocori moaţele, româncele) până la împuşcături, incendii ale caselor, bisericilor, aruncarea în fântâni a unor preoţi, prunci măcelăriţi, spânzurători, trageri pe roată. Şi n-au fost cu zecile, ci cu sutele, consemnate în cărţi, mai puţin în adevărata istorie, perpetuate în timp. Pe acest fundal îngrozitor, deşănţat, criminal, s-a văzut ridicat pistolul năvalnic al Iancului (năvalnic = metaforă!) Din povestiri şi legende reiese că Iancu a chiar ocrotit prunci unguri, oameni, bătrâni, el fiind de altfel iubit de-o tânără şi preafrumoasă unguroaică, la rândul ei fiindu-i de mare ajutor. O să vă trimit câteva povestiri scrise (culese) de subsemnatul, apărute în cărţi, culegeri, să vă convingeţi. Şi vă convingeţi că adjectivul „criminal” nu se potriveşte nicidecum lui Iancu, nu-i cade bine, nu i se potriveşte! Aşa se face că dăm apă la moara iredentiştilor, clanului barnist, psihopat şi culegător de „păpuşi în sânge”. Dosarul dumneavoastră, referitor la Iancu, e lin, pelin pe alocuri, recuperator pe alocuri. Ne referim, desigur, la „noutăţi informative”, ceea ce ne bucură, la fel, în sensul că trebuie să dăm eroilor ce-i a eroilor, să le vedem luminile şi umbrele, să le punem pe cântar, să le transmitem generaţiilor viitoare ca sentimente cât mai limpezi posibil, pentru a nu tulbura inutil viitorul. Oricât Schengen-ul schengenizează fiecare naţiune, entitate, popor, trebuie să-şi păstreze o fereastră sinceră, deschisă spre lume. Să rămânem la sintagma: „Avram Iancu – erou” şi s-o îmbrăţişăm mereu ca pe-un buchet de merinde. Priviţi în istorie adânc, întoarceţi-vă la Tribunalul de la Haga şi vedeţi, desigur, aţi văzut ce înseamnă, în concepţia „unitară” a fi criminal.
Toate cele bune! Vă aştept să avramizăm (hălăduim) printre moţi, să vedeţi cum sărută încă icoane cu chipul Iancului! O minune! Un gest eroic? În orice caz, nu unul criminal!
prof. Ion MĂRGINEANU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918