Rămâi conectat

Ştirea zilei

Lex et Honor- o deviză golită de conţinut de actuala putere

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În data de 1.06.2011, ministrul de Interne a semnat un ordin prin care li se reduce tuturor poliţiştilor norma de hrană cu 550 de lei. Această măsură absurdă afectează un număr de 140.000 de poliţişti, care vor primi începând cu această lună o normă de hrană de doar 150 de lei.
Mai amintim că, după reducerea cu 25% a salariului de anul trecut,  s-a recuperat 15% din suma diminuată (în realitate aproximativ 12%) şi reuşim astfel să ne facem o imagine asupra diminuării dramatice a veniturilor angajaţilor din această instituţie. De asemenea, s-au eliminat al 13-lea salariu şi prima de vacanţă, salariiile ajungând în acest moment, potrivit liderilor sindicali, între 800 şi 1200 de lei.
Economiile ce se realizează prin reducerea normei de hrană, aproximativ 18 milioane de euro pe an, sunt nesemnificative, în raport de nivelul bugetului general consolidat.
Pe de altă parte, sunt cunoscute lipsurile materiale cauzate de  alocările bugetare insuficiente. Poliţiştii nu au bani pentru întreţinerea şi dotarea autoturismelor de serviciu (benzină, cauciucuri, etc) şi s-a ajuns acolo,  încât unele posturi de poliţie au rămas fără coli de hârtie,  pe care să se poată lua declaraţii.
De aici rezultă clar care este viziunea actualei puteri despre reforma instituţională a statului: reducerea banilor alocaţi într-o instituţie, ceea ce duce literalmente la distrugerea ei. Se intenţionează crearea unei crize în poliţie, după care se vor justifica, probabil, mai multe concedieri în masă. Ne întrebăm, cu îngrijorare, ce instituţii vor mai beneficia de astfel de  „reforme”. Consecinţele dramatice ale acestei măsuri recente se pot analiza pe 2 planuri.
Pe de o parte, fiecare poliţist trăieşte o drama personală, văzându-şi năruite speranţele, visurile şi idealurile pentru o viaţă mai bună. Este greu de imaginat prin ce trec familiile poliţiştilor care au luat credite şi care aveau oricum venituri reduse.
Pe de altă parte, cele mai grave consecinţe se leagă de prestaţia profesională a poliţiştilor, care are un rol crucial într-un stat de drept. Un poliţist are nevoie de instituţia în care lucrează, singura în măsură să-i furnizeze securitate socială. De asemenea, are nevoie de încredere în valorile pe care le ocroteşte în munca sa de zi cu zi, cum sunt siguranţa statului şi viaţa, integritatea şi drepturile persoanei. Trebuie să aibă convingerea profundă că serveşte o cauză justă şi nobilă, şi să fie trup şi suflet la datorie, în permanenţă. Efectele unor venituri de mizerie constau în demotivarea şi demobilizarea poliţistului, care va munci din inerţie şi doar pentru că nu găseşte un alt loc de muncă cu retribuţie decentă.
Lex et Honor – lege şi onoare – deviza înscrisă pe uniforma fiecărui poliţist a fost aruncată în derizoriu de către o putere nepăsătoare faţă de drepturile elementare, inerente statutului de poliţist şi  faţă de riscurile la care este expus cetăţeanul, în actualele condiţii.
Angelica MOCAN,
purtător de cuvânt al PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” se numără printre cei 24 de absolvenți cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Toți […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea