Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cetatea Alba Carolina – deschisă tuturor albaiulienilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Deschidem Cetatea, deschidem oraşul interzis. Este o promisiune pe care am făcut-o albaiulienilor şi pe care acum o putem onora”, declara primarul municipiului Alba Iulia, domnul Mircea Hava la finalizarea proiectului privind „reabilitarea Centrului istoric Traseul estic, Traseul sudic, Traseul nordic Fortificaţia de tip Vauban – Alba Iulia, căi de acces, iluminat şi mobilier urban specific”, aprobat în cadrul Programului Operaţional Regional.
Lucrările complexe de reconstituire şi punere în valoare a Cetăţii Alba Carolina au adus cu ele şi oportunitatea deschiderii mai multor căi de acces în interiorul Fortificaţiei Bastionare. Acest lucru reprezintă pe de-o parte un avantaj substanţial pentru locuitorii oraşului, care în acest fel pot să scurteze considerabil anumite rute din oraşul de jos spre cartierul Cetate, oferindu-le în acelaşi timp posibilitatea de a păşi prin locuri încărcate de istorie şi pline de un farmec aparte. Pe de altă parte Cetatea devine, prin aceste căi de acces, mult mai spectaculoasă şi abordabilă, din nu mai puţin de şase puncte ale oraşului, distribuite oarecum proporţional de jur împrejurul Cetăţii Bastionare. Şantierele existente în aceste momente, atât în zona interioară din Cetate cât şi pe latura de vest, aduc inevitabil şi disconfort însă nu pentru foarte mult timp, deoarece lucrările sunt programate după un calendar foarte bine gândit iar acest lucru contribuie la asigurarea unui trafic pietonal normal.
lCăi de acces în Cetatea Alba Carolina
Una din principalele căi de acces în Fortificaţia Bastionară din oraşul nostru este cea care se realizează de pe latura de vest, din zona parcului Unirii. În momentul de faţă cetăţenii sau turiştii au acces pe această cale prin faţa catedralei Încoronării, după care se pot deplasa pe strada Nicolae Iorga, spre Universitatea „1 Decembrie 1918”. Precizăm însă că de la începutul lunii viitoare se va relua traficul pe strada Mihai Viteazul, între Poarta a IV-a şi Poarta a III-a. Din sens opus, adică din oraşul de jos, localnicii şi vizitatorii pot ajunge în cartierul Cetate de la Poarta I – Poarta a II-a – Poarta a III-a – Universitate, pe strada Nicolae Iorga. Pe lângă aceste căi cunoscute de toţi albaiulienii, în Cetate se poate ajunge şi din cartierul Carolina de Sud, de pe strada Încoronării – strada Apulum, cu ieşire pe Traseul de Sud. Din zona Cimitirului Eroilor se poate ajunge în Cetate, urcând pe scările ce duc spre Biserica memorială Mihai Viteazul şi strada Sinaia, putându-se intra apoi printr-un tunel pe şanţurile Cetăţii, la intersecţia Traseelor de Sud şi de Est. O altă cale de acces, care le stă la dispoziţie albaiulienilor şi turiştilor, destinată numai pietonilor, este cea dinspre Piaţa Consiliului Europei, vis-a-vis de sediul central al Electrica, şi care duce prin două tuneluri spectaculoase, pe contragardă, în zona terenurilor de tenis. De aici se poate ajunge foarte uşor în zona Porţii a III-a. Un alt acces, de data aceasta şi auto este cel care se realizează din cartierul Carolina de Nord, de pe strada Gemina – spaţiile Ryma, putându-se ajunge pe Trasele de Est şi de Nord, sau pe contragardă, la Poarta a III-a.
Trebuie să precizăm că toate aceste accese au prevăzute locuri de parcare, oferind astfel posibilitatea albaiulienilor, turiştilor şi chiar şi riveranilor de a circula pe jos prin Cetate, fără a fi nevoiţi să străbată distanţe obositoare. Lansăm pe această cale tuturor invitaţia de a profita din plin de aceste căi de acces şi de a evita zona şantierului de pe latura de vest a Cetăţii, cu disconfortul pe care aceasta inevitabil îl aduce. (E.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” se numără printre cei 24 de absolvenți cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Toți […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea