Cadrele didactice din Cugir şi-au primit drepturile băneşti pentru decontarea navetei
Pe baza documentaţiilor transmise de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ din oraş, Consiliul local Cugir a aprobat drepturile băneşti pe luna noiembrie a.c, aferente personalului didactic care au solicitat cheltuieli de deplasare. Conform situaţiilor transmise, sumele solicitate sunt după cum urmează:
– Şcoala Gimnazială „Iosif Pervain” = 852 lei
-Şcoala Gimnazială nr. 3 = 653 lei
-Şcoala Gimnazială „Singidava” = 778 lei
– Colegiul Naţional „David Prodan” = 298 lei
– Colegiul Tehnic ”ID Lăzărescu” = 298 lei
Sumele respective au fost prevăzute în bugetele unităţilor de învăţământ şi se acordă conform Instrucţiunii nr 2\2011 a Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului în baza căreia, personalul din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea în care are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 litri benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă deplasarea se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloace de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul, se decontează echivalentul abonamentului pe mijlocul de transport în comun.
De menţionat că, până în prezent cadrele didactice din Cugir care au solicitat decontări cu naveta au primit pentru fiecare lună banii cheltuiţi pentru astfel de deplasări, în interes de serviciu.(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Instagram își ajustează algoritmul pentru a promova conținutul original: Modificări majore la funcția Reels
Instagram își ajustează algoritmul pentru a promova conținutul original: Modificări majore la funcția Reels Conținutul original de pe aplicația de social media Instagram urmează să fie prioritizat, iar conținutul „furat” urmează să fie penalizat, în urma schimbărilor modului în care funcționează algoritmul. O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare