Rămâi conectat

Monden-Clubbing

FOTO: Mare chef la Vila Elisabeta – liberalii din Alba sărbătoresc Revelionul

Ziarul Unirea

Publicat

în

Nu s-au stins bine ecourile chefului în stil ”Army” a TNL și dinspre Vila Elisabeta, locul în care sunt organizate de obicei evenimentele liberalilor, se aude din nou zvon de petrecere. De această dată motivul este Revelionul.

Chiar dacă până la sfârșitul anului au mai rămas câteva zile, se pare că partea galben-albastră a USL-ului județean a hotărât că seara de joi, 27 decembrie, este numai bună să pună de-o petrecere. Despre eveniment am aflat, bineînțeles, de pe Facebook, de la cel mai activ liberal albaiulian de pe acest site de socializare (site care din când în când are rol și de purtător de cuvânt al unei instituții județene).

Astfel în această seară reușim să aflăm în timp util, pas cu pas, tot ce se întâmplă la cheful liberalilor, cum sunt, de exemplu Simone Albani și Marius Filimon ”supravegheați atent” de frumoasele domnişoare de care sunt însoțiți, cât de mult le place doamnelor să danseze și domnilor să stea la masă. De asemenea aflăm că ”ăștia nu-s prea obosiți după campanie, le mai arde de dans” și că adoră muzica populară, că Simone Albani nu ezită să se prindă în hora românească și că Rareș Buglea, deși are deja vechime în funcția de consilier local nu și-a uitat vechea îndeletnicire (e drept, netrecută în declarația de avere și interese), adică de vornic sau mai modern, animator.

Evident, o astfel de petrecere, cu o astfel de temă – Revelionul, nu poate fi lipsită de discursuri, probabil despre vechiul an care deși nu avea semne foarte bune s-a sfârșit nesperat de bine și despre noul an și următorii care se arată promițători mai ales pentru carierele politice sau instituționale ale unora dintre participanți.

Acestea fiind spuse, prezentăm celor nefamiliarizați cu Facebook-ul primele poze de la evenimentul liberal, cu promisiunea de a reveni pe măsură ce apar alte noutăți. Așteptăm cu nerăbdare imortalizarea momentului în care participanții vor simți nevoia să servească ”zama acră”, murături sau măcar un algocalmin.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Horoscop de Crăciun 2024 : Zodiile și nativii cei mai norocoși în perioada sărbătorilor de iarnă

Bera Larisa

Publicat

în

Horoscop de Crăciun 2024 : Zodiile și nativii cei mai norocoși în perioada sărbătorilor de iarnă Moș Crăciun va fi mai generos cu unii nativi, care au fost mai cuminți pe perioada anului. Așadar, aceștia vor avea parte de cadouri surprinzătoare. Citește și: MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea