Doar 17 candidaţi îşi dispută 19 posturi la rezidenţiat
Pe data de 21 noiembrie, Ministerul Sănătăţii va organiza, în Centrul universitar de la Bucureşti, concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. La nivel de ţară s-a înscris un număr de 5.131 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie, aceştia concurând pe 3.505 locuri şi posturi scoase la concurs. Dintre cele 3505 locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 2740 sunt locuri pentru medicină, 175 locuri pentru medicină dentară şi 69 pentru farmacie. La acestea se adaugă cele 469 posturi scoase la concurs pentru medicină şi 52 posturi pentru farmacie. Cei mai mulţi medici tineri, respectiv 4.319 s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 701 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 111 vor susţine specialitatea în farmacie. Aşa cum ne-a precizat Cornel Piţu, şef Departamentul Resurse Umane din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, acest an este primul în care candidaţii au avut posibilitatea de a se înscrie de la început pe post sau pe loc. „Anul acesta punem accent pe pregătirea medicilor specialişti. Avem nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză am luat două măsuri importante: am redus cu un an durata de Rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi am eliminat Rezidenţiatul cu durata de 7 ani, pe de altă parte am dublat numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs pentru specialităţile medicale, altele decât cele de medicina de familie” a declarat Attila Cseke, ministrul Sănătăţii.
La nivelul judeţului nostru au fost scoase la bătaie un număr de 19 posturi pentru domeniul medicină şi 2 pentru domeniul farmacie. Cele mai multe posturi scoase pentru concursul de Rezidenţiat din acest an pentru domeniul medicină sunt la unităţile spitaliceşti din Ocna Mureş – 6 şi Ocna Mureş – 4, după care urmează spitalele din Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Câmpeni – câte 2 posturi şi Baia de Arieş – un loc. Cele 19 posturi sunt repartizate astfel: Spitalul municipal Aiud – 1 post, specialitatea Cardiologie (cabinet), 1 post, specialitatea Neonatologie (secţie); Spitalul orăşenesc Ocna Mureş – 1 post, specialitatea Chirurgie generală (cabinet), 1 post, specialitatea Dermatovenerologie (cabinet), 1 post, specialitatea Oftalmologie (cabinet), 1 post, specialitatea Recuperare, medicină fizică şi balneologie (cabinet); Spitalul orăşenesc Abrud – 1 post, specialitatea Dermatovenerologie (cabinet), 1 post, specialitatea Medicină internă (cabinet), 1 post, specialitatea Obstrectică – ginecologie (cabinet), 1 post, specialitatea Oftalmologie (cabinet), 1 post, specialitatea Psihiatrie (cabinet), 1 post, specialitatea Radiologie – imagistică medicală (laborator); Spitalul municipal Blaj – 1 post, specialitatea Medicină de laborator (laborator se analize medicale), 1 post, specialitatea Medicină de Urgenţă (Compartimentul Primiri Urgenţă – CPU); Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – 2 posturi, specialitatea Medicină de urgenţă (UPU Smurd); Spitalul municipal Câmpeni – 1 post, specialitatea Medicină de urgenţă (CPU); Centrul de Sănătate Baia de Arieş – 1 post, specialitatea Psihiatrie (secţie); Spitalul de boli cronice Câmpeni, specialitatea Radiologie – imagistică medicală (laborator). În ceea ce priveşte posturile pentru domeniul farmacie, la noi au fost scose două: un post la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi un post la Centrul de Sănătate Baia de Arieş. Aşa cum ne-a declarat ec. Cornel Piţu, la noi în judeţ s-au înscris un număr de 43 de absolvenţi ai universităţilor de medicină. Dintre aceştia patru tineri au optat pentru locurile scoase pentru domeniul medicină dentară. Pentru domeniul medicină (toate specialităţile) 17 tineri s-au înscris pe posturi şi 22 pe locuri. Total dezinteres din partea absolvenţilor a fost pentru domeniul farmacie, niciun tânăr de la noi neînscriindu-se pe cele două locuri scoase la concurs. Se pare că tinerii medici din Alba sunt intersaţi mai mult de medicina de urgenţă şi Dermatovenerologie. Astfel, conform informaţiilor primite de la şeful Departamentului de Resurse Umane din cadrul DSP Alba, un număr mai mare de candidaţi decât posturile scoase la concurs sunt la: Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – patru candidaţi pe cele două posturi de la UPU Smurd; Spitalul orăşenesc Ocna Mureş – doi candidaţi pe locul de la Dermatovenerologie şi Spitalul orăşenesc Abrud – doi candidaţi pe locul de la Dermatovenerologie.
Fiecare dintre medicii tineri va demonstra aptitudinile şi cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor de facultate pe data de 21 noiembrie, La Bucureşti. Raportat la anul trecut, nu vor exista modificări în ceea ce priveşte tematica şi bibliografia, dar nici sistemul de test grilă ce cuprinde 200 de întrebări. Pe data de 17 noiembrie 2010, candidaţii pot afla sala şi ora începerii probei de concurs, vizitând adresa de internet pe site-ul www.rezidentiat.info. Întrebarea e oare câţi dintre medicii tineri participanţi la concurs vor rămâne să profeseze în ţară şi câţi vor alege să plece să muncească în spitalele din afara graniţelor unde vor fi dublu sau triplu plătiţi şi unde condiţiile sunt cu mult mai bune decăt la noi?(L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată