Rămâi conectat

Ştirea zilei

Inspector de la AFP Alba Iulia reţinut de procurori pentru fapte de corupţie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Încă o lovitură de imagine a fost dată ieri serviciilor de colectare şi control fiscal din Alba după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au reţinut, în jurul amiezii, un funcţionar public de la Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia, învinuit de fapte de corupţie. Emanuel Tudor Dan Manolescu, inspector asistent la Serviciul colectare, executare silită – persoane juridice din cadrul AFP, este acuzat că ar fi ajutat o societatea comercială din Alba Iulia să scape de datoriile pe care le are către bugetul de stat, în acest sens întocmind acte false. În anul 2009, Manolescu ar fi întocmit în fals două înscrisuri în care a menţionat că S.C. Anna Lux SRL (actualmente aflată în insolvenţă), şi-ar fi achitat obligaţiile fiscale către stat deşi acest lucru nu se întâmplase în realitate. Datoriile pe care firma, cu activitate în domeniul prelucrării lemnului, le avea se ridicau la valoarea de 80.730 lei. Mai mult, conform purtătorului de cuvânt al Parchetului, procurorul Adela Corodeanu, Manolescu a semnat în fals actele respective în numele şefului AFP şi a şefului de serviciu din cadrul Administraţiei. Până acum nu a reieşit că funcţionarul ar fi obţinut servicii sau bunuri în urma ajutorului pe care l-a dat firmei menţionate.
Surse apropiate anchetei susţin că între Emanuel Tudor Dan Manolescu şi patronul S.C. Anna Lux S.A. exista o relaţie de prietenie iar funcţionarul public a vrut să-l ajute pe acesta din urmă să scape de proprirea pe care o avea pe conturi pentru a putea retrage bani. „Pe numele funcţionarului public de la AFP a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat în cursul zilei de marţi, 24 mai, Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă. Învinuirile care i se aduc sunt de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, a precizat procurorul Adela Corodeanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
În urmă cu aproximativ două săptămâni directorul adjunct de la DGFP Alba, Ioan Dobra, împreună cu trei inspectori fiscali au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Alba pentru că ar fi sprijinit şi îndrumat activitatea infracţională a unui grup de firme de la Pomponio. Adică, la fel ca şi inspectorul de la AFP Alba Iulia reţinut ieri, în loc să ajute la colectarea banilor la buget, ajutau evazioniştii să scape de datorii.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Povestea unui tânăr din Alba care a transformat provocările în puterea de a inspira prin sportul adaptat: „Speranța începe cu fiecare dintre noi. Hai să construim împreună o lume mai bună”

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Povestea unui tânăr din Alba care a transformat provocările în puterea de a inspira prin sportul adaptat: „Speranța începe cu fiecare dintre noi. Hai să construim împreună o lume mai bună” Cătălin Bera, un tânăr din Sebeș a înființat asociația „Aripi de Speranță – Sport pentru Fiecare” cu scopul de a oferi celor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea