Femeia samarineană

Este de-a dreptul admirabil modul de lucru al Mântuitorului, care din nişte întâmplări aparent mărunte realizează fapte de referinţă. Astfel, pomenirea femeii sărace care a depus doi bănuţi în visteria templului se va face în vecii vecilor; pentru puţinele cuvinte de pocăinţă ale tâlharului de pe cruce, rostite cu decenţă şi bun simţ, acesta şi-a atras admiraţia Mântuitorului, care îi făgăduieşte raiul. Poate a fost singurul moment de inspiraţie şi de luciditate, când tâlharul a recuperat într-o clipă tot ce prădase şi risipise într-o viaţă; sutaşul păgân roman, pentru un gest de aleasă ţinută umană şi morală, purtând grijă de sănătatea şi viaţa servitorului, este lăudat şi dat exemplu de credincioşie iudeilor prin cuvintele: „nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”. Prin această remarcă, dar şi prin cuvintele: „nu mai este iudeu sau elin, rob sau slobod, bărbat sau femeie”, Mântuitorul sfarmă mentalitatea eronată a unor contemporani ai săi, potrivit cărora mântuirea ar fi apanajul personal al cuiva. Altădată, pe când Iisus învăţa în templu, fariseii şi cărturarii i-au adus o femeie adulteră. Convinşi că îl pun într-o situaţie fără ieşire i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter. Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?” (Ioan VIII, 4-5).
Printr-o propoziţie scurtă fără drept de replică, Iisus le demolează rechizitoriul iar pe acuzatori îi trimite la plimbare prin cuvintele: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce întâi cu piatra asupra ei” (Ioan VIII, 7). Răspunsul lui Iisus i-a adus cu picioarele pe pământ şi le-a sensibilizat propria stare de păcătoşenie fiindcă „auzind ei acestea şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă, şi a rămas Iisus cu femeia…”(Ioan VIII, 9), pe care, prin blândele cuvinte „de acum să nu mai păcătuieşti”, o iartă de tot ce a greşit.
Înainte de Patimi, aflându-se Iisus în casa lui Simon leprosul din Betania, se apropie de El o femeie păcătoasă având asupra ei un vas cu mir de mare preţ pe care l-a turnat pe capul lui. Ucenicii s-au scandalizat spunând că mirul se putea vinde scump şi banii să se dea săracilor.
Mântuitorul însă apreciază fapta femeii pe care o laudă în faţa tuturor prin cuvintele: „Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea pentru Mine… Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea spre pomenirea ei” (Mt. XVI, 10, 13). În fine, femeia de la fântâna lui Iacov din Sihemul Samariei, cu care Iisus intră în vorbă, nu este decât un personaj obişnuit cu destule stângăcii comportamentale, care într-un moment de graţie divină este scoasă din anonimat şi înscrisă în circuitul universal al credinţei.
Răsfoind cartea vieţii acestei femei, pe lângă filele cenuşii pe care erau însemnate fapte indecente, Iisus află şi spaţii curate pe care se vor înscrie întâmplări şi evenimente de aleasă sinceritate. Dintr-o femeie oarecare Iisus face un misionar, căci ducându-se ea în cetate le-a zis locuitorilor: „Veniţi de vedeţi om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul?” (Ioan IV, 29). După ce l-au cunoscut şi l-au ascultat două zile, foarte mulţi oameni ai cetăţii au crezut în Hristos, iar femeii i-au zis: „Credem nu numai pentru cuvântul Tău, ci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan IV, 42).
Oricare dintre noi, prin gânduri vorbe şi fapte de aleasă simţire şi ţinută morală, avem şansa să stârnim interesul şi admiraţia Mântuitorului, care ne poate înscrie în ceata aleşilor Săi.
Preot dr. Petru PINCA, Blaj

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---