Secretarul de stat Stelian Fedorca: Avem nevoie de Teodor Atanasiu şi Dan Simedru în Parlament pentru a susţine Legea Educaţiei
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, s-a aflat zilele trecute într-o vizită în judeţul Alba şi cu această ocazie şi-a exprimat susţinerea pentru candidaţii Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare. Stelian Fedorca a avut întâlniri cu administraţia locală şi cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ din Cugir dar şi cu liberalii Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru, candidaţii USL pentru Colegiul numărul 1 Senat şi respectiv Colegiul Cugir – Zlatna la Camera Deputaţilor.
Fedorca a spus că este nevoie de prezenţa celor doi liberali în viitorul Parlament al României pentru a susţine noua Lege a Educaţiei menită să schimbe în bine învăţământul românesc.
În urma solicitării făcute de Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru, Stelian Fedorca a anunţat că va susţine deblocarea proiectului de înfiinţare a unei secţii a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca la Cugir care să pregătească forţa de muncă specializată din zonă.
Acest proiect a fost început în anul 2008 de administraţia locală în parteneriat cu firma Star Transmission Cugir şi mai mulţi agenţi economici din zonă, însă după schimbarea Guvernului Tăriceanu s-a tăiat finanţarea necesară. Proiectul prevedea construirea unui campus şi a unei secţii universitare care să pregătească specialiştii pe domeniile tehnice cerute de piaţa muncii, iar practica să fie făcută la agenţii economici din zonă.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a anunţat totodată că va ţine cont de solicitarea primarului Cugirului, Adrian Teban, susţinut de candidaţii USL, Teodor Atanasiu şi Dan Simedru, ca ministerul să aloce fonduri pentru continuarea lucrărilor la Colegiul „ID Lăzărescu”. Aici vor fi clase profesionale pentru tinerii din zonă pentru a se pregăti în meserii căutate de investitori precum Star Transmission.
Fedorca a dat şi o altă veste bună spunând că ministerul a decis deblocarea a 600 de posturi în învăţământ, în special personal auxiliar precum lucrători întreţinere sau şoferi. Din cauza blocării posturilor mai multe şcoli stăteau cu microbuzele şcolare în curte pentru că nu puteau angaja şoferi pentru a le conduce.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 50 de minute
Tradiţia fascinantă a Târgului de fete de pe Muntele Găina. Cum erau vândute fetele de măritat în secolul XIX în comunităţile din Munţii Apuseni