Rămâi conectat

Ştirea zilei

Sezonierii români şi bulgari au interdicţie la muncă în UE până în 2014

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cei care vor să-şi urmeze visul, alegând o altă ţară pentru a-şi face un rost în viaţă trebuie să ştie că mai multe state europene au anunţat înăsprirea condiţiilor de acces pentru români. Dacă nu ar fi venit criza, românii şi bulgarii ar fi putut să se mişte liber pe piaţa muncii din Europa; în condiţiile date, ei trebuie să mai aştepte până în ianuarie 2014. La 1 mai, cele opt state care au aderat la UE în 2004 (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia) au scăpat şi de ultimele restricţii pe care le aveau pe piaţa muncii europene şi muncitorii lor pot lucra fără permis în Germania şi Austria, singurele state care au apelat la perioada maximă de tranziţie. Dar potrivit reglementărilor europene, statele UE pot bloca accesul lucrătorilor din noile state ale UE, cum e cazul României şi Bulgariei, pentru o perioadă de maximum şapte ani. În ceea ce ne priveşte, noi şi vecinii noştri bulgari am devenit membri UE în 2007 şi aveam şanse să scăpăm de interdicţiile celor 10 ţări din UE, printre care Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Elveţia şi Olanda. Din pricina şomajului, statele amintite au anunţat că românii şi bulgarii vor avea liber pe piaţa lor abia de la 1 ianuarie 2014. Elveţia, care a încheiat în anul 2007 un tratat cu UE în domeniul muncii, are la rândul său restricţii pentru români şi bulgari până în anul 2014, însă cel mai probabil termenul va fi extins până în mai 2016. Dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, criza şi reducerea cheltuielilor bugetare au determinat unele guverne europene să înăsprească regulile pentru accesul românilor şi bulgarilor pe pieţele lor. l Olanda va aplica, de la 1 iulie, o măsură menită să restrângă folosirea sezonierilor din Bulgaria şi România, prin înăsprirea condiţiilor necesare obţinerii unui permis de muncă. În aceste condiţii, fermierii sunt obligaţi să angajeze personal din rândul celor aproape o jumătate de milion de şomeri autohtoni şi astfel statul va reduce cheltuielile cu asistenţa socială. Fermierii nu au fost deloc încântaţi de această măsură pentru că românii sunt nu doar mai ieftini, ci şi mai conştiincioşi decât muncitorii olandezi. l Marea Britanie îi primeşte pe români şi bulgari, în timp ce Germania face eforturi pentru a bloca accesul muncitorilor din ţările nou-intrate în UE la slujbele de pe pieţele autohtone. Marea Britanie are numai de câştigat în urma deciziei sale pentru că din ţările nou-venite în UE au pătruns pe piaţa muncii lucrători bine pregătiţi şi înalt calificaţi în ţările lor. Dreptul la liberă circulaţie a făcut ca noii cetăţeni europeni să pătrundă totuşi pe piaţa muncii din Germania, ceea ce a dus la creşterea muncii la negru, fiind vorba mai ales de muncitori necalificaţi. Numărul acestora s-a dublat după 2004. La sfârşitul lui aprilie, Germania a introdus un venit minim pentru munca temporară, încercând să facă faţă muncitorilor din ţările ce au intrat în UE în 2004.
Chiar dacă de curând, în ţara noastră a fost modificat Codul Muncii, Comisia Europeană cere noi schimbări ale acestuia: a obligat Guvernul să suplimenteze cu o lună perioada în care angajaţii ce lucrează peste program să beneficieze de ore libere; a cerut extinderea cazurilor în care pot fi încheiate contracte de muncă pe durată determinată. Toate aceste modificări vor fi introduse în Codul Muncii din toamna acestui an. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC Mark Hancheș este mândria Școlii Gimnaziale Ciugud. Tânărul a luat 10 la matematică la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze mai departe matematică-informatică la HCC. Citește și: FOTO | Țupu Miruna și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea