Votul antreprenorial
Azi-mâine începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, deşi noi, românii, ne aflăm într-un continuu marş politic sau mai bine zis război susţinut mai ales de televiziunile de partid care au şi ele, în patronii lor, propriii candidaţi la fotoliile de senatori şi deputaţi. Din patru în patru ani românii sunt chemaţi la urne să voteze fiecare după cum îl taie capul şi mai ales după cum îi ademenesc şi momesc politicienii. Prea puţini români ştiu însă să şi aleagă corect, astfel că în ultimii 20 de ani nu prea au fost inspiraţi căci ţara şi locuitorii ei au ajuns tot mai săraci, mai afectaţi de austeritate şi mai dependenţi de importuri şi mai ales de puterile financiare ale lumii, gen FMI! S-a ajuns aici şi pentru că pe cetăţenii României cu drept de vot nu îi informează nimeni cum să şi voteze. Aşa cum se întâmplă acum, de exemplu, în Statele Unite ale Americii, unde marile companii s-au implicat activ în alegeri, trimiţând angajaţilor scrisori sau pachete informative şi sugerându-le chiar explicit cu cine să voteze în alegerile prezidenţiale. Deşi mediul de afaceri din România este la pământ, locurile de muncă sunt tot mai puţine, taxele şi impozitele sunt tot mai multe, serviciile tot mai scumpe, iar la orizontul anului 2013 se ivesc noi dări şi s-ar putea să crească şi TVA-ul, marile firme din ţară nu se implică în alegerile din 9 decembrie. Ba mai mult se feresc ca dracu’ de tămâie de politică. Iată, de exemplu, în agricultura ţării, milioane de hectare de teren continuă să fie nelucrate. Cu toate acestea nu avem nici în prezent un program naţional clar şi concret care să pună pe primul plan fermierul şi ţăranul român, dotarea lui cu utilaje agricole şi realizarea unui sistem de irigaţii eficient, ca să nu mai vorbim de îngrădirea importurilor devastatoare şi ucigătoare de alimente expirate şi toxice, dar nu am văzut nicio mare companie românească, cum ar fi cele din judeţul Alba gen Elit, Albalact, Jidvei, Transavia etc. care să-şi avertizeze angajaţii că dacă nu se va schimba politica agricolă a subvenţiilor de tip electoral (cazul celor 400 de milioane acordate agriculturii zilele acestea din care cea mai mare parte merg pe salariile noilor directori şi birocraţi agricoli), există pericolul ca şi în aceste companii joburile şi locurile de muncă să fie afectate. Nu este vorba aici de a ordona angajaţilor cum să voteze şi nici de a face presiuni asupra lor, căci în cabina de vot fiecare este singur şi votează cum vrea. Dar cred că toţi cei care lucrează în agricultură trebuie să ştie că încă patru ani cu o politică agricolă ca aceea de ieri şi de azi, nu poate salva ţara din criza în care se zbate şi care poate să fie depăşită doar printr-o agricultură performantă pe toate cele 14,7 milioane de hectare de pământ ale ţării. Credem că a sosit timpul ca pariul cu agricultura pus de toate guvernele post-decembriste să fie câştigat prin schimbarea radicală a politicilor de subvenţii care au fost şi sunt subordonate intereselor electorale şi care s-au dovedit a fi doar o frecţie la un picior de lemn, şi acela în groapă, cum a ajuns ţăranul român, talpa ţării de ieri, de azi şi de mâine. Să nu-i mai păcălim deci pe ţăranii şi fermierii noştri, cu praful celor 100 de lei daţi pentru fiecare hectar, adică atât cât să le ajungă pentru 2-3 arii de teren cultivat! Iar ca ţăranii noştri, bătrâni şi bolnavi să nu mai cadă în capcana electorală întinsă din nou de politicieni, cred că marile companii care produc cereale, carne şi lapte, legume, fructe şi vin, au datoria de a-şi informa angajaţii corect şi de a-i învăţa cum să voteze, adică exact cum procedează în aceste zile şi corporaţiile americane, ţara de unde ne comandă, deocamdată, FMI-ul şi de unde vine mai nou lumina capitalismului şi a economiei de piaţă! Ca şi a democraţiei astfel ca puterea poporului, bine, corect şi onest informat, să se exercite cu adevărat şi ca el să poată alege şi decide în deplină cunoştinţă de cauză, fără ură şi părtinire, căci tot el trage şi foloasele şi ponoasele guvernării! Mă refer aici în special la poporul angajat în firme şi companii, adică la cei care produc şi creează venit naţional şi sporesc PIB-ul, plătesc taxe şi impozite şi prin urmare au tot dreptul de a se bucura şi de puterea informaţiei venită nu numai de la politicieni ci şi de la cei mai întreprinzători români ce conduc marile companii ale economiei naţionale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 minute
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor