Toate drumurile duc la Roma. La „Mica Romă”!
Ca în fiecare an, la începutul lunii mai Blajul se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a marca momentul de la 3/15 mai 1848, care a fost, este şi va fi cel mai important reper din calendarul manifestărilor organizate anual în „Mica Romă”.
Mâine, 10 mai, vor fi sărbătorite într-un cadru festiv cuplurile blăjene care se pot lăuda cu 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Miercuri, 11 mai, debutează cea mai importantă competiţie sportivă a sezonului, turneul final al Campionatului Naţional de Volei feminin la categoria de vârstă speranţe. În aceeaşi zi, de la ora 13.00, la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” va avea loc vernisajul unei expoziţii documentare realizate de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în colaborare cu Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj. O altă competiţie sportivă organizată în această săptămână este concursul interjudeţean de educaţie rutieră „Cupa Voicu”, organizat de Şcoala „P.P. Aron” şi Şcoala „I.M. Moldovan”.
Ziua de vineri, 13 mai, este dedicată iubitorilor de teatru. Actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca vor prezenta pe scena Centrului Cultural „Iacob Mureşianu” piesa „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale. Sâmbătă, 14 mai, la ora 9.00, pe Câmpia Libertăţii va avea loc ceremonialul de depunere de coroane de flori la Ansamblul Monumental „Gloria”.
Cel mai spectaculos moment al manifestărilor se va desfăşura seara, de la ora 21.00, când pe arterele centrale ale municipiului va avea loc parada cu torţe şi călăreţi, foarte apreciată de blăjeni. Duminică, 15 mai, pe scena special amenajată pe Câmpia Libertăţii va avea loc, de la ora 13.00, ediţia zonală a tradiţionalului festival „Cultură pentru Cultură”, urmată de recitalul lui Aurel Tămaş, seara încheindu-se cu un foc de artificii.
Programul dedicat sărbătoririi a 163 de ani de la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii se va încheia oficial joi, 19 mai, cu lansarea cărţii „Iconostasul Catedralei Mitropolitane «Sfânta Treime» din Blaj”, autori prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă şi pr. Ioan Fărcaş.
„Încercăm şi anul acesta să păstrăm tradiţia comemorării celui mai important moment din istoria oraşului, prin manifestări de ţinută, spunem noi, la care aşteptăm să participe un număr cât mai mare de blăjeni. Vă dau tuturor întâlnire pe Câmpia Libertăţii, la Blaj!”, a declarat primarul Gheorghe Rotar.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud
800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud Bărbatul care a organizat într-un bar din orașul Abrud activităţi de jocuri de noroc, fără a deţine licenţă sau autorizaţie, a fost obligat, definitiv, să achite suma de 800.000 de lei la bugetul de stat. Singura modificare survenită […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 13 minute
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului