FOTO/VIDEO: Microrecital de muzică clasică cu Cvartetul Apulum, la Sala Unirii din Alba Iulia
În această după-amiază zeci de albaiulieni, impresionaţi de manifestările de ieri,dedicate încoronării suveranilor Ferdinand şi Maria au continuat să viziteze expoziţia unicat deschisă la Sala Unirii, intitulată „90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”. Cu toţii au admirat coroanele regale, sceptrul şi ţinutele regale expuse aici. Totodată au avut ocazia de a lua parte la un microrecital de muzică clasică susţinut de Cvartetul Apulum. Evenimentul a făcut parte din programul manifestărilor dedicate împlinirii a 90 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria la Alba Iulia.
Cvartetul Apulum este format din Stelian Feraru, directorul Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia – vioară, Ştefan Petriman – profesor de vioară, Liviu Cernat, absolvent al Academiei Regale din Londra – violă, şi Crăciun Claudiu, fost profesor în Germania, actualmente la Liceul de Muzică şi Arte Plastice – contrabas.
„Ne-am întâlnit să punem bazele unei orchestre de cameră, în viitoarea Capitală Culturală a ţării noastre. Considerăm că unui oraş cu asemenea statură istorică i-ar sta bine să promoveze pe viitor un asemenea gen de muzică, deoarece însăşi Cetatea Alba Carolina are o rezonanţă deosebită fiind un amfiteatru natural care se pretează cu adevărat la aşa ceva. Acest lucru s-a putut observa deja la numeroasele spectacole în aer liber ce au avut loc aici în ultima perioadă de timp”, ne-a declarat Claudiu Crăciun, profesor de contrabas la Liceul de Muzică şi Arte Plastice.
La sfârşitul microrecitalului, toţi cei prezenţi, împreună cu organizatorii au ciocnit un pahar de şampanie.
Tot aici, de la ora 17.00, a avut loc o lectură publică din jurnalul Reginei Maria, organizată de Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga”.
Pentru cei care nu au putut ajunge astăzi, cele două momente vor avea loc şi mâine, de la aceleaşi ore, respectiv de la ora 17.00 va avea loc lectura publică din jurnalul Reginei Maria, iar de la ora 18.00, microrecitalul de muzică clasică susţinut de Cvartetul Apulum.
Reamintim că expoziţia unicat „90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”, ce cuprinde coroanele, sceptrul şi mantiile regale, dar şi alte obiecte care au aparţinut foştilor suverani ai României este deschisă vizitatorilor până mâine, 17 octombrie, la ora 22.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ciclon puternic peste România: Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, vânt puternic și vreme geroasă
Ciclon puternic peste România: Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, vânt puternic și vreme geroasă Un ciclon mediteranean afectează România și începând de duminică noapte vremea se răcește considerabil. În mai multe zone din țară va fi un Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, în special în zonele montane, a explicat meteorologul ANM, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun