VIDEO/Ovidiu Jidveian: ”Este posibil să se reseteze înțelegerea din USL Alba privind împărțirea colegiilor”
Președintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, a confirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, existența unei ”stări conflictuale” în USL Alba, apărută pe fondul declarațiilor făcute recent de Teodor Atanasiu – președintele PNL Alba, potrivit căruia înțelegerea dintre social-democrați și liberali privind desemnarea unor candidați pentru alegerile parlamentare nu ar fi fost ”parafată oficial”.
Concret, divergențele au apărut la desemnarea candidatului pe Colegiul Blaj-Sebeș. Inițial, potrivit discuțiilor purtate între cele două partide din uniune, pe acest colegiu a fost desemnat să candideze Ovidiu Jidveian, însă în urmă cu două zile liberalii s-au răzgândit și au anunțat că vor desemna un candidat propriu, decizie surprinzătoare care, potrivit sondajelor și calculelor politice ar scădea șansele USL să câștige alegerile în acea zonă.
”Consecința acestor declarații făcute de Teodor Atanasiu este apariția unei stări conflictuale în USL Alba, care nu ne face bine nici nouă și nici electoratului. (…) Practic, cele mai bune colegii sunt cel de munte, Alba Iulia și Cugir-Zlatna. Colegiul Sebeș-Blaj este al patrulea ca și preferință iar dacă ajungem să ne certăm și pentru un colegiu cu mai puține șanse de câștig eu cred că lucrurile nu merg pe direcția pe care ne-o dorim noi la alegerile parlamentare. Dacă înțelegerea pică noi ne reținem dreptul de a solicita colegii pe care liberalii și-au stabilit deja candidați. De exemplu, Organizația PSD Alba Iulia ar putea să-și exprime dorința să pună candidat pe colegiul Alba Iulia, atâta timp cât liberalii nu respectă înțelegerea cu Colegiul Blaj-Sebeș. Nouă ni se pare perfect normal, pentru că regula ca deputatul în funcție, Călin Potor, să candideze pe această funcție nu s-a mai respectat!”, a spus Jidveian.
Președintele PSD Alba Iulia a precizat că decizia finală se va lua în ședința Comitetului Director al USL, ce se va desfășura luni și marți la București, unde vor fi prezenți mai mulți membrii ai PSD Alba. Acesta a declarat că în opinia sa uniunea încă funcționează în județul nostru ”cu mici hop-uri care pot fi trecute cu ușurință dacă există voință politică”.
”Eu nu-mi doresc să intru într-un conflict cu PNL pentru că, totuși, la nivelul județului Alba adversarul nostru este PDL. Nu trebuie să uităm acest aspect!”, a declarat în încheiere liderul social-democrat din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Cum şi-au împărţit partidele ministerele: PNL s-a ales cu 6, UDMR cu 2 și PSD cu 8. Care sunt posibilii miniștri
Cum şi-au împărţit partidele ministerele: PNL s-a ales cu 6, UDMR cu 2 și PSD cu 8. Care sunt posibilii miniștri Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale s-au pus de acord și s-a ajuns la o înțelegere pentru ministerele. S-a aflat acum și ce ministere va conduce fiecare partid. Inițial PSD lua 8 ministere, PNL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun