Rămâi conectat

Curier Județean

Președintele PNL Alba ține cald subiectul cesionării de către CL Alba Iulia a contractului cu “Grup Corint” SA, către “Corint” SRL

Bogdan Presecan

Publicat

în

După ce săptămâna trecută consilierii liberali ai municipiului Alba Iulia au anunțat că vor ataca în contencios administrativ Hotărârea adoptată de Consiliul Local din 25 septembrie, prin care a fost cesionat contractul de asociere între Primăria Alba Iulia şi Grup Corint SA, către SC Corint SRL, astăzi,tot  în cadrul unei conferințe, deputatul Teodor Atanasiu reîncălzește subiectul.

Acesta a declarat că această cesiune de contract s-a făcut prin dezinformarea consilierilor locali într-un mod total șmecheresc, deoarece consiuliul municipal este “văduvit” de toate acele investiţii care nu au trecut noua societate.

Atanasiu mai spune că firma Grup Corint nu a ţinut o gestiune contabilă separată pe asocierea cu CL Alba Iulia după cum prevede legea, ci o gestiune pe întreaga activitate a societăţii, ceea ce i-a permis să plătească o sumă mai mică, drept redevență către proprietarul zonei concesionate din Cetatea Alba Carolina, respectiv către Primăria Alba Iulia.

„Dacă pe fostul contract de asociere se stipula tot ceea ce se creează nou în urma asocierii, toate investiţiile care apar pe urma asocierii, la această cesiune de contract între cele două societăţi comerciale practic consiliul municipal este văduvit de toate acele investiţii care nu au trecut noua societate”, a declarat Atanasiu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Accident pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia: Coliziune între un autoturism și o autoutilitară

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Accident pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia: Coliziune între un autoturism și o autoutilitară Un accident a avut loc luni, 22 iulie 2024, în jurul orei 10.30, pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia, în urma unei neacordări de prioritate. Citește și: FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT în intersecția din zona Stadion din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea