21 de comune ar putea primi bani pentru infrastructura calamitată
Guvernul României a aprobat lista definitivă a localităţilor cu infrastructură rutieră comunală afectată de inundaţiile din perioada iunie – august 2010. Un număr de 21 de localităţi din judeţul Alba sunt incluse pe această listă, în total fiind afectaţi 73,54 km de drumuri comunale din cei 392,74 km existenţi în aceste localităţi, 35 de poduri aferente din 350 şi 76 de podeţe dintr-un total de 332. Este vorba despre Bistra, Ceru Băcăinţi, Ciugud, Doştat, Fărău, Gârbova, Hopârta, Ighiu, Livezile, Lopadea Nouă, Lunca Mureşului, Meteş, Mihalţ, Mirăslău, Mogoş, Noşlac, Ocoliş, Râmeţ, Stremţ, Unirea, Valea Lungă. Infrastructură rutieră comunală afectată reprezintă orice drum comunal, incluzând podurile sau podeţele care îl deservesc, care a fost afectat de inundaţiile din perioada iunie – august 2010 şi care nu mai este circulabil sau pe care circulaţia este restricţionată. Comunele care au beneficiat de fonduri din Fondul Solidaritatea al Uniunii Europene în vederea refacerii infrastructurii rutiere comunale în localităţile afectate nu vor putea solicita finanţare şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
„Prin măsurile luate, Guvernul României contribuie la refacerea acestei infrastructuri. Conform OUG nr. 27/2011, prin Măsura 322 «Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale» din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, se pot finanţa lucrările de construcţii pentru refacerea infrastructurii rutiere comunale în localităţile afectate de inundaţiile din perioada iunie – august 2010, pentru repunerea în funcţiune a tronsoanelor de drumuri comunale, inclusiv a podurilor şi podeţelor care le deservesc, în scopul reluării integrale a circulaţiei rutiere şi, după caz, lucrările de modernizare pentru asigurarea profilului transversal şi structurii sistemului rutier, corespunzătoare categoriei funcţionale şi clasei tehnice din care fac parte”, a declarat prefectul Ştefan Bardan. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Locuința unor albaiulieni, decor de vis de Crăciun: Mii de luminițe, reni și un Moș Crăciun, împodobesc terasa și balconul
Locuința unor albaiulieni, decor de vis de Crăciun: Mii de luminițe, reni și un Moș Crăciun, împodobesc terasa și balconul Magia sărbătorilor de iarnă a pătruns de zile bune în casele albaiulienilor, cu săptămâni chiar înainte de venirea Crăciunului. Unii dintre aceştia, mai ales cei care au copii acasă, şi-au împodobit casele cu multe luminiţe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 24 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de CRACIUN fericit 2024! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători