ADR: Microcreditele, sprijin financiar sau alte instrumente de finanțare pentru firmele mici din Regiunea Centru
ADR Centru a participat în luna septembrie la primul workshop internațional organizat în cadrul proiectului DIFASS, pentru a identifica soluții în creditarea microîntreprinderilor și a firmelor mici dar și pentru a prezenta soluțiile de accesare a microcreditelor, implementate la nivel regional.
Primul workshop internațional organizat în cadrul proiectului DIFASS – „Development of interregional financial assistance to SMEs and of non-grant instruments, a fost organizat în Estonia, la Tallinn și a vizat prezentarea unor bune practici privind mecanismele de acordare a microcreditelor în Europa.
Peste 40 de invitați din Europa s-au reunit la Tallinn pentru a discuta despre microcredite, o formă de sprijin acordată întreprinderilor cu scopul de a facilita accesul acestora la investiții de capital.
Potrivit reprezentanților instituției, proiectul DIFASS este implementat de ADR Centru de la începutul anului 2012 într-un consorțiu format din 26 de parteneri internaționali, iar obiectivul principal al acestuia este de a contribui la îmbunătățirea eficienței politicilor regionale pentru internaționalizarea activității IMM-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare. Proiectul este finanțat prin Programul INTERREG IVC, al cărui obiectiv general este de a îmbunătăți eficiența politicilor și a instrumentelor regionale.
INTERREG IVC oferă finanțare pentru cooperarea interregională la nivelul Europei, este implementat în cadrul obiectivului „cooperare teritorială a Comunității Europene” și este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
”În cadrul workshopului au fost pezentate o serie de bune practici constând în modalități de gestionare și implementare a microcreditelor în diferite regiuni din țări precum Estonia, Lituania, Suedia, Ungaria, Italia și România. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a participat la acest workshop cu prezentarea unei bune practici privind microcreditele acordate de Opportunity Microcredit România IFN S.A. în Regiunea Centru. Prin acordarea de microcredite, aceasta societate urmărește încurajarea spiritului antreprenorial și sprijinirea întreprinderilor mici și micro care desfășoară activitate de producție, prestări servicii, comerț și agricultură. Pentru ca aceste microcredite să devină mai accesibile grupurilor de persoane care nu au cunoștințe în domeniul financiar și care au acces limitat la tehnologie, au fost implificate atât cererea de împrumut, cât și procesul de aprobare”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Un instrument financiar care a generat interes pentru multe regiuni din Europa și care a fost prezentat în cadrul workshopului pentru a fi transferat ca bună practică este sistemul on-line de management pentru microfinanțări: www.CREDINFO.eu. Prezentarea acestuia a fost susținută de reprezentantul instituției care gestionează acest instrument, respectiv Asociația pentru Promovarea Întreprinderilor din județul Zala, Ungaria, de asemenea partener DIFASS.
Acest instrument va face principalul subiect de discuție în cadrul următoarei reuniuni DIFASS, care va avea loc în Vonyarcvashegy, Ungaria, în perioada 16-17 octombrie 2012. Cu acest prilej, consorțiul proiectului va demara activitatea de transfer al acestui instrument inovator în alte regiuni din Europa, precum Tallinn (Estonia), Bratislava (Slovacia), Castilla y Leon (Spania) și Sardinia (Italia).
Ultimele noutăți privind schemele de sprijin pentru finanțarea IMM-urilor sunt disponibile pe site-ul proiectului: www.difass.eu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare Meteorologii ANM au emis prognoza până de Crăciun și arată faptul că, în acest weekend, vom avea parte de ninsori pe arii extinse din țară, dar și precipații mixte. În preajma Crăciunului va ninge pe arii restrânse, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor