Rămâi conectat

Curier Județean

Viceprimarul Dorin Șerdean – noul președinte al comisiei de analiză a cererilor pentru locuințe sociale

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Fostul viceprimar din Alba Iulia, Simone Albani, a pierdut și președinția comisiei de analiză a cererilor de locuințe sociale.

Acesta a fost înlocuit ieri, cu aprobarea majorității consilierilor locali, cu actualul viceprimar, Dorin Șerdean, care a declarat că schimbarea trebuie făcută ”în spiritul coabitării” și pentru că având atribuții și răspunderi din domeniul social, cunoaște cel mai bine problemele cetățenilor din acest punct de vedere.

Astfel, comisia de analiză a cererilor de locuințe sociale și a cererilor de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari va avea următoarea componență: președinte – Dorin Șerdean (viceprimar);  membrii – Adela Cristescu (director executiv Serviciul Public de Asistență Socială), Luminița Fara (consilier Compartimentul informare, presă, comunicare și relații publice), Olga Hașegan (șef serviciu – Serviciul Programe și Servicii Sociale), Rareș Buglea (consilier local), Bogdan Medrea (consilier local) și Raul Tudorașcu (consilier local).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

2 ani de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Alba Iulia depistat la volan cu o alcoolemie de 3 grame alcool pur în sânge!

Unirea Ziarul

Publicat

în

2 ani de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Alba Iulia depistat la volan cu o alcoolemie de 3 grame alcool pur în sânge! Un bărbat din Alba Iulia care a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 3 grame alcool pur în sânge a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea