Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

În august, amenzi de peste 46.000 de lei de la Protecția Consumatorului

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a efectuat în luna august 177 acţiuni de control și a aplicat, pentru deficiențele constatate, în 42 de cazuri s-au aplicat amenzi în valoare totală de 46.250 de lei.

Potrivit comisarului șef Dorian Vușcan, s-au efectuat controale pe tematici ANPC, controale inopinate și de cercetare a reclamațiilor, dar și controale pe tematici proprii, vizând respectare prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor la comercializarea şi depozitarea produselor perisabile, la prestarea de servicii la service-uri auto și la comercializarea accesoriilor și pieselor auto.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Au fost întocmite în total un număr de 138 procese verbale de constatare a contravenţiei încheiat dintre care 87 la produse alimentare; 39 la produse nealimentare; 9 la servicii alimentare și 3 la servicii nealimentare.

Valoarea totală a mărfurilor comunitare neconforme controlate oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului a fost de 1.395 lei iar valoarea totală a mărfurilor extracomunitare neconforme controlate în perioada raportată oprite definitiv de la comercializare, de 156 lei.

Restul mărfurilor depistate cu abateri au fost oprite temporar de la comercializare şi s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate.

În aceeași perioadă au fost înregistrate și cercetate 19 reclamații dintre care 7 au fost închise cu soluționare pozitivă, 2 cu rezolvare amiabilă, 5 concluzionate ca fiind neîntemeiate, 3 redirecționate și 2 nesoluționabile.

Valoarea produselor înlocuite, contravaloarea achitată sau valoarea reparaţiilor de care au beneficiat consumatorii care au reclamat calitatea produselor sau serviciilor a fost de 259 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | S-au copt primele cireșe în Alba Iulia, mai repede ca în alți ani. Cât este prețul în piață?

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | S-au copt primele cireșe în Alba Iulia, mai repede ca în alți ani. Cât este prețul în piață? Primele cireșe s-au copt în Alba Iulia, după săptămâni de soare și căldură, în special primele două săptămâni de la începutul lunii aprilie. Mai mult decât atât, acestea au apărut și în piață, prețul unui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea