Nu e linişte!
Scandalul politic perpetuu făcut de opoziţie ţine investitorii la distanţă într-un moment când ţara are nevoie disperată de finanţare pentru a ieşi din recesiune. Bursa română agonizează din cauza imbecilismului parlamentar în timp ce falimentele se ţin lanţ şi alţi oameni sunt aruncaţi în stradă. Ne amintim cu toţii începutul anilor ’90 când, mai ales după „Duminica Orbului” – alegerile din mai 1990 – poporul român protesta în „Piaţa Universităţii” prin reprezentanţii săi cei mai lucizi împotriva cuceririi puterii de către fosta nomenclatură de partid din linia a doua şi foştii securişti. Atunci partidul domnului Ion Iliescu, străbunicul actualului PSD, făcea nesfârşite apeluri la linişte, invocând interesul naţional. Iar cum liniştea dorită întârzia, FSN a scos în stradă muncitorii de la IMGB şi a adus minerii la Bucureşti. Atunci s-a cutremurat capitala de strigătele tovărăşeşti „IMGB, face ordine!”, „Noi muncim, nu gândim!”, „Nu ne vindem ţara!”, în timp ce bâtele sănătoase altoiau din greu capetele şi spinările trecătorilor cu barbă, plete sau ochelari, iar sediile partidelor istorice şi universităţile erau făcute una cu pământul. Liderul studenţilor, Marian Munteanu, bătut bine, abia a scăpat să nu i se taie capul cu un topor pe marginea fântânii din curtea Universităţii. Unui fârtat miner i s-a părut că e totuşi prea mult şi a oprit din zbor mâna ucigaşă. Dacă dvs. aţi uitat eu, unul – jurnalist nărăvit la adevăr, martor al acelor evenimente cumplite – nu pot uita nimic. Mai am încă coada de târnăcop mânjită cu cărbune, găurită la un capăt şi legată cu sfoară să stea ţeapăn în mână, pe care mi-a trimis-o Marian Munteanu de pe patul de spital. Săptămânalul meu „Unitatea” a publicat atunci câteva reportaje unice despre „liniştea” devastatoare instaurată „muncitoreşte” de preşedintele Ion Iliescu. Zilele acestea, chemând sindicatele să-l susţină din stradă, PSD a încercat ceva asemănător…Numai că vremurile se schimbă.
Mi-am amintit aceste lucruri urmărind îndeaproape încăpăţânarea distructivă cu care PSD şi PNL dau lovitură după lovitură credibilităţii ţării. Nu sunt avocatul PD-L, care nu e în stare să aducă profesionişti în guvern şi calcă în străchini în privinţa multora dintre iniţiativele sale. Dar trebuie să recunoaştem, PD-L chiar vrea să ia măsurile potrivite, din păcate nu cunoaşte prea bine lecţia dură a ieşirii unei economii din recesiune. Este criză şi ACUM ţara are nevoie într-adevăr de LINIŞTE. Te-ai fi aşteptat ca puterea şi opoziţia să-şi dea mâna punând interesul naţional deasupra celui de partid şi să caute împreună cele mai portivite măsuri în aceste momente grele pentru ţară. Nici pomeneală. Spectrul politic funcţionează halucinant: parlamentarii puterii nu participă la vot, pentru ca să-şi poată trece legile, iar opoziţia refuză orice dialog cu preşedintele ţării când partidele sunt convocate la Cotroceni pentru consultări privind treburile arzătoare ale României. „Nu mergem decât dacă se discută alcătuirea unui nou guvern sau alegerile anticipate”, a clamat Crin Antonescu. „Deci nu vine decât dacă e vorba de ciolan!”, a replicat ironic Traian Băsescu. Între timp FMI pleacă supărat pe o ţară în care se votează „din greşeală” anticipat, pomeni electorale şi amână să deschidă sertarul cu cele 900 de milioane de euro, pregătite pentru iarna vrajbei noastre.
Mihai BABIŢCHI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Taxe, impozite și amenzi în municipiul Alba Iulia: Consiliul Local a decis nivelurile impuse pentru anul 2025
VIDEO | Taxe, impozite și amenzi în municipiul Alba Iulia: Consiliul Local a decis nivelurile impuse pentru anul 2025 Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a fost convocat luni, 23 decembrie 2024, în ședință ordinară începând cu ora 13:00. Pe ordinea de zi s-a aflat și Proiectul de Hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana