Prefectul Dan Coriolan Simedru s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Islamice Iran
Aflat la Alba Iulia pentru prima dată, într-o vizită de lucru la Universitatea „1 Decembrie 1918”, Excelenţa Sa, Bahador Amimian Jazi, ambsadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti, a avut o întâlnire cu Dan Coriolan Simedru, prefectul judeţului Alba, la care ambasadorul a venit însoţit de Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”.
Excelenţa Sa, ambsadorul Iranului la Bucureşti, a precizat că se află pentru prima dată la Alba Iulia, interesat fiind cu prioritate de oportunităţile de studiu pe care le oferă „Universitatea 1 Decembrie 1918”. De asemenea, ambasadorul şi-a manifestat interesul pentru judeţul Alba, în sensul creării unui parteneriat economic şi cultural între Alba şi Regiunea Hamadan din Iran, care să funcţioneze la fel ca cele în care sunt implicate judeţele Sibiu şi Braşov, acestea având deja încheiate înfrăţiri cu alte două regiuni iraniene.
Regiunea Hamadan este una dintre cele mai vechi din lume şi se întinde pe o suprafaţă de aproape 19.500 km2, numărul locuitorilor, în majoritatea lor persani, fiind de circa 1.700.000. Pe lângă istoria îndelungată, Hamadan are potenţial din punct de vedere economic, peste 1100 de ramuri industriale fiind active în provincia iraniană, iar producţia de petrol şi agricultura sunt, la rândul lor, bine dezvoltate.
Prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru, i-a mulţumit ambsadorului Republicii Iran pentru propunerea de parteneriat cu judeţul Alba, pe care i l-a prezentat Excelenţei Sale, punând accentul pe principalele momente ale evoluţiei sale istorice, importanţa în istoria României, făcând totodată referire la potenţialul economic, turistic şi la oferta culturală a Alba Iuliei şi a judeţului Alba.
„Întâlnirea a fost una informală, Excelenţa Sa, ambasadorul Iranului la Bucureşti, fiind interesat de Universitatea „1 Decembrie 1918” şi potenţialul acesteia din punctul de vedere al perfecţionării universitare şi post-universitare. Universitatea noastră are profesori foarte buni şi, deşi e relativ nouă, e deja recunoscută, în Europa şi nu numai, dovadă că ambasadorul Iranului este interesat de această instituţie de învăţământ. Cum Excelenţa Sa se află pentru prima dată în Alba, mi-a făcut o deosebită plăcere să îi prezint cele mai importante repere istorice, culturale, economice şi demografice ale judeţului nostru”, a declarat prefectul Dan Coriolan Simedru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Cultură Educație
Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf
Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf Poveștile din trecut ale veteranilor de război, ale prizonierilor sau ale celor deportați sunt povești de viață impresionante. Elevii colegiului […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari