Pe surse: Vezi cine sunt democrat-liberalii din Alba care țintesc un fotoliu de deputat sau senator
Aproximativ trei pe un loc, aceasta este concurența până acum între democrat-liberalii care și-au anunțat intenția să candideze pentru unul din cele 7 colegii de deputați și senatori de Alba.
Deși liderii PDL nu au vrut să dezvăluie numele celor ce și-au depus candidaturile știm deja că peste 20 de persoane se află pe lista ce va fi dezbătută în această seară în BPJ.
Pe lângă ”vechea gardă” – Alexandru Pereș, Clement Negruț și Corneliu Olar (acesta din urmă se pare că vrea să dea un colegiu mic, de deputat, pe unul mare, de senator), cele mai mari șanse la un fotoliu de deputat de Alba le are Ștefan Bardan, mai ales că sursele noastre spun că este susținut de la cel mai înalt nivel al Organizației PDL Alba, respectiv de președintele Mircea Hava, pentru Colegiul Alba Ilia.
O altă posibilă candidată este Oana Badea care, în opinia democrat-liberalilor, a obținut rezultate remarcabile în zona Aiud, dar și la nivel național, în perioada în care a fost la Ministerul Educației. Nici Rodica Andronescu nu ar fi departe de o nominalizare, mai ales că este președinta Organizației de Femei din PDL Alba și s-a obișnuit cu viața din Capitală în perioada în care a fost șefa ANOFM.
Dacă nu ar prefera Clement Negruț colegiul Sebeș Blaj și Dorin Nistor ar avea șanse destul de mari la o nominalizare. Chiar și așa, Nistor ar putea să spere ca Negruț să-și aleagă alt colegiu (bazându-se pe deja eternul conflict dintre deputatul de Alba și primarul Blajului, Gheorghe Rotar care, cel mai probabil nu-l va sprijini în acea zonă).
Unii spun că Negruț ar putea să candideze pe colegiul Cugir-Zlatna, însă pe acea zonă este dificil să-și facă o campanie electorală ”cum scrie la carte” pentru că… acolo nu se contruiește o autostradă. Aceleași surse spun că tot pe Colegiul Cugir-Zlatna are șanse să fie propus și Ionuț Fulea.
Alte două nume noi, despre care am aflat că s-ar afla pe lista de candidați sunt avocații Marcel Simion și Marius Costinaș despre care în principiu se crede că vor rămâne ”la bară”, deoarece nu și-au făcut încă priză la electorat.
În fine alți doi ”colegi noi în privința candidaturii” cu mai vechii aspiranți la Camera Deputaților și la Senat sunt Claudiu Răcuci și Cornel Sandu, primul fiind în prezent consilier județean iar al doilea a fost șeful IȘJ Alba iar acum este consilier local.
Lista completată până la termenul limită de azi (ora 17.00) va fi prezentată și dezbătută în BPJ după care, așa cum au anunțat liderii PDL Alba se vor face sondaje iar apoi nominalizările vor fi trimise la conducerea centrală a partidului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă |Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Acesta este PSD ACESTA ESTE PSD 1. Cele mai mari investiții publice din istorie: 54 de miliarde de euro, între noiembrie 2021 – mai 2025. 2. Cei mai mulți km de drumuri de mare viteză: 382 km dați în circulație. 3. Cele mai consistente programe de […]
Comunicat de presă – Corneliu Mureșan | Scurt bilanț al guvernării social-democrate: Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Scurt bilanț al guvernării social-democrate. Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale Ce a însemnat guvernarea social-democrată pentru români și pentru România? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem în această perioadă. Acesta este un articol mai lung, dar vă rog să vă rupeți câteva minute […]
Reorganizare la Primăria municipiului Aiud: Trei posturi au fost desființate. Ce se întâmplă cu angajații
Reorganizare la Primăria municipiului Aiud: Trei posturi au fost desființate. Ce se întâmplă cu angajații Trei posturi din Primăria municipiului Aiud au fost recent desființate, ca urmare a reorganizării aparatului de specialitate al Primarului. Este vorba despre unul de director executiv, altul de șef serviciu și încă unul de consilier. Persoanele care au ocupat aceste […]