În cazul în care dosarul STP ajunge în judecată, Mircea Hava va trebui să se apere în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara
Procurorii DNA Alba Iulia au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) desemnarea unei instanţe care să judece dosarul STP, în eventualitatea în care acesta va ajunge în instanţă. Învinuiţi sunt primarul municipiului Alba Iulia – Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, consilierul local (fost viceprimar) Ioan Bogăţan, directorul economic al Primăriei, Teofila Ţîr, Oliviu Gaşpar – directorul Biroului Transport-Liberă Initiaţivă-Comercial din Direcţia Cheltuieli a Primăriei Alba Iulia, Georgeta Camelia Rângheţ – şefa Departamentului Juridic din cadrul Primăriei Alba Iulia ş.a. Primul termen a avut loc pe 13 august 2012 iar cererea a fost soluţionată miercuri, 22 august 2012. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a desemnat Curtea de Apel Timişoara ca instanţă competentă să judece acest dosar, dacă procurorii vor decide trimiterea în judecată, prin rechizitoriu, a învinuiţilor. În acest dosar, momentan, se fac cercetări privind modul cum s-au acordat subvenţiile pentru transportul public local în municipiul Alba Iulia.
Decizia Înaltei Curţi a fost luată conform articolului 61 indice 1 Cod Penal, care spune că „Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă”, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. Motivarea procurorilor DNA s-a întemeiat pe art. 55 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei”.
Cu alte cuvinte, procurorii DNA Alba Iulia nu au încredere că magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia ar putea fi imparţiali în cazul în care dosarul STP ar ajunge pe masa lor. Lucru de înţeles, având în vedere calitatea şi statutul învinuiţilor. De un alt lucru de care s-ar putea teme procurorii ar putea fi influenţa pe care unii dintre avocaţii inculpaţilor ar avea-o asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, prin prisma relaţiilor apropiate şi chiar de rudenie.
Totodată, este de presupus că, din moment ce au solicitat ÎCCJ desemnarea unei alte instanţe competente de judecată, procurorii DNA Alba Iulia sunt foarte aproape de finalizarea rechizitoriului şi deci de eventuala trimitere în judecată a dosarului STP. În aceste condiţii ar fi o premieră pentru primarul municipiului Mircea Hava, care nu s-a mai aflat până acum în postura de a fi judecat într-un dosar în calitate de inculpat. Toate plângerile formulate pe numele său până acum s-au finalizat cu NUP.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi