Rămâi conectat

Curier Județean

Planul Ponoran de modernizare a infrastructurii în oraşul Zlatna continuă

Alexandra Mates

Publicat

în

În oraşul Zlatna, preocuparea pentru modernizarea oraşului a primarului Silviu Ponoran continuă. După ce au fost realizate o serie de lucrări pentru modernizarea infrastructurii, precum aleea pietonală din centrul oraşului,  ştrandul cu cele două bazine cu apă încălzită, unul pentru adulţi  iar altul special amenajat pentru copii,  darea în folosinţă a blocului ANL, acum  în zona fostului sediu al companiei „Ampelum” Zlatna s-a realizat un sens giratoriu, în care, după cum ne-a precizat viceprimarul Nicolae Clonta,  va fi amplasată o locomotivă cu aburi. De asemenea, se asfaltează toate străzile ce fac joncţiunea cu centrul nou al oraşului.

      În acelaşi timp, se lucrează intens la staţia de epurare a oraşului, lucrare ce vine să întregească  toate lucrările de canalizare şi alimentare cu apă realizate.

        Amintim că, peste 200 de hectare de teren au fost trecute în domeniul public privat al Primăriei, prin preocuparea asiduă a primarului Ponoran, care a adus astfel primăriei statutul de proprietar, fără de care nu se putea accesa nici un euro!

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 mai 2025: Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei în Europa și Ziua Europei, sărbătorite la Alba Iulia. Slujbă religioasă, alocuțiuni și program artistic, în Piața Cetății

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 mai 2025: Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei în Europa și Ziua Europei, sărbătorite la Alba Iulia. Slujbă religioasă, alocuțiuni și program artistic, în Piața Cetății Instituţia Prefectului – judeţul Alba organizează sâmbătă, 10 mai 2025, cu începere de la ora 12.00, un ceremonial religios și militar dedicat sărbătoririi Zilei Victoriei în Europa, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Elev al colegiului militar albaiulian, mențiune la faza națională a Olimpiadei de Religie

Lucian Daramus

Publicat

în

Elev al colegiului militar albaiulian, mențiune la faza națională a Olimpiadei de Religie Elevul caporal Francesco Jipa, din clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a obținut mențiune la faza națională a Olimpiadei de Religie, cultul baptist, creștin după evanghelie.  Rezultatul extraordinar înregistrat la etapa județeană a olimpiadei, care i-a permis […]

Citește mai mult

Curier Județean

Program redus pentru agrement la Bazinul Olimpic Alba Iulia în perioada 13-19 mai 2025: Care este orarul adaptat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Program redus pentru agrement la Bazinul Olimpic Alba Iulia în perioada 13-19 mai 2025: Care este orarul adaptat În săptămâna 13-19 mai 2025 înotul de agrement se va putea practica potrivit unui orar adaptat la Bazinul Olimpic Alba Iulia. În perioada 2025 bazinul din Alba Iulia va găzdui ultimul turneu al campionatului național de polo […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea